Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

азотный л.

azotat azotos

аист м.

cocostîrc gruie barză cocor

аистенок м.

pui de cocostîrc pui de cocor

аистиный л.

de cocostîrc de cocor

аистиха ж.

cocostîrcă cocoară

аистник

ciocul-berzei pliscul-cocorului

аистовый л.

de cocostîrc de cocor de barză

айва д)

gutui (copac)

айвовый л.

de gutuie

академик м.

academician

акант

talpa-ursului acantă

акация ж.

salcîm salcâm

акваланг м.

acvalang aparat pentru înotul subacvatic

аквалангист м.

acvalangist acvanaut

аккредитив

acreditiv acreditare acreditiv acreditare

аккумулятор м.

acumulator baterie

аккуратно ч.

cu acurateţe punctual ordonat

аккуратность ж.

acurateţe precizie punctualitate exactitate

аккуратный л.

îngrijit precis punctual exact ordonat

акт м.

faptă act (teatr.) lege document acţiune decizie a unei autorităţi manifestare ucaz certificat eveniment

актер м.

artist actor

актив

active activ

активист м.

activist militant

активность ж.

activism spirit activ

актиния ж.

actinie (zool.)

актуальный л.

actual de actualitate important în acest moment curent momentan

акушерка ж.

moaşă obstetriciană baică (textil)

акционерный л.

de acţiuni pe acţiuni

акция ж.

acţiune faptă autoritate (fig.) hârtie de valoare importanţă (fig.) fabulă mişcare (a mînii, aripii) activitate efect (fig.)

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "аистиный"

    Rusă

    Moldo/Română

    аистиный л. аистиный

    de cocostîrc de cocor

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter