Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

бессердечный л.

neîndurător cuvîntul este moldovenesc fără inimă cuvîntul este comun neomenos cuvîntul este romînesc

бессилие с.

neputinţă cuvîntul este moldovenesc slăbiciune cuvîntul este comun debilitate cuvîntul este romînesc

бессильный л.

bicisnic cuvîntul este moldovenesc neputincios cuvîntul este moldovenesc debil cuvîntul este romînesc fără putere cuvîntul este romînesc

бессистемный л.

nesistematic cuvîntul este moldovenesc dezordonat cuvîntul este comun haotic cuvîntul este romînesc

бесславие с.

ruşine cuvîntul este comun dezonoare cuvîntul este comun infamie cuvîntul este romînesc

бесславный л.

rușinos cuvîntul este comun dezonorat cuvîntul este comun infam cuvîntul este romînesc

бесследно ч.

fără urmă cuvîntul este comun

бессловесный л.

fără grai cuvîntul este moldovenesc necuvîntător cuvîntul este moldovenesc mut cuvîntul este romînesc tăcut cuvîntul este romînesc

бессменно ч.

permanent cuvîntul este moldovenesc neschimbat cuvîntul este comun constant cuvîntul este romînesc necurmat cuvîntul este romînesc

бессмертие с.

veşnicie cuvîntul este moldovenesc nemurire cuvîntul este comun eternitate cuvîntul este romînesc

бессмертник м.

siminoc cuvîntul este comun imortelă cuvîntul este romînesc

бессмертный л.

veşnic cuvîntul este moldovenesc nemuritor cuvîntul este comun etern cuvîntul este romînesc

бессмысленно ч.

fără rost cuvîntul este moldovenesc absurd cuvîntul este comun fără sens cuvîntul este romînesc

бессмысленный л.

prostesc cuvîntul este comun absurd cuvîntul este comun stupid cuvîntul este romînesc

бессмыслица ж.

prostie cuvîntul este comun absurditate cuvîntul este comun inepţie cuvîntul este romînesc

бесснежный л.

fără omăt cuvîntul este moldovenesc fără zăpadă cuvîntul este romînesc

бессовестно ч.

cu neruşinare cuvîntul este comun cu neobrăzare cuvîntul este romînesc

бессовестный л.

fără soveste cuvîntul este moldovenesc nerușinat cuvîntul este comun fără scrupule cuvîntul este romînesc neobrăzat cuvîntul este romînesc

бессодержательный л.

sărac de idei cuvîntul este moldovenesc fără conţinut cuvîntul este comun fără fond cuvîntul este romînesc

бессознательно ч.

(în mod) inconştient cuvîntul este comun

бессознательный л.

(om) inconştient cuvîntul este comun

бессолнечный л.

fără soare cuvîntul este comun

бессонница ж.

nedormire cuvîntul este moldovenesc insomnie cuvîntul este comun

бессонный л.

nedormit cuvîntul este moldovenesc fără somn cuvîntul este comun

бесспорно ч.

fără îndoială cuvîntul este moldovenesc bineînţeles cuvîntul este comun incontestabil cuvîntul este romînesc

бесспорный л.

indiscutabil cuvîntul este moldovenesc neîndoielnic cuvîntul este moldovenesc incontestabil cuvîntul este romînesc

бессрочный л.

pe viaţă cuvîntul este moldovenesc nelimitat cuvîntul este romînesc fără termen cuvîntul este romînesc

бесстрастие с.

nepăsare cuvîntul este moldovenesc impasibilitate cuvîntul este romînesc

бесстрастный л.

nepăsător cuvîntul este moldovenesc impasibil cuvîntul este romînesc

бесстрашие с.

neînfricare cuvîntul este moldovenesc temeritate cuvîntul este romînesc

бесстрашный л.

neînfricat cuvîntul este moldovenesc curajos cuvîntul este comun temerar cuvîntul este romînesc

бесструнный л.

fără strune cuvîntul este moldovenesc fără coarde cuvîntul este romînesc

бесступенчатый л.

fără trepte cuvîntul este comun

бесстыдник м.

(om) neruşinat cuvîntul este comun neobrăzat cuvîntul este romînesc

бесстыдный л.

neruşinat cuvîntul este comun neobrăzat cuvîntul este romînesc

бесстыдство с.

neruşinare cuvîntul este comun neobrăzare cuvîntul este romînesc

бессюжетный л.

fără subiect cuvîntul este moldovenesc fără conținut cuvîntul este romînesc

бестактный л.

fără tact cuvîntul este moldovenesc nedelicat cuvîntul este romînesc

бесталанный л.

fără talent cuvîntul este comun

бестарифный л.

fără tarif cuvîntul este comun

бестелесный л.

necorporal cuvîntul este comun imaterial cuvîntul este comun

бестия ж.

şarlatan cuvîntul este comun şmecher cuvîntul este comun pişicher cuvîntul este romînesc

бестолковщина ж.

harababură cuvîntul este comun

бестолковый л.

nătîng cuvîntul este moldovenesc zălud cuvîntul este moldovenesc nerod cuvîntul este romînesc greu de cap cuvîntul este romînesc

бестолочь ж.

tontălău cuvîntul este moldovenesc prost cuvîntul este comun tolomac cuvîntul este romînesc neghiob cuvîntul este romînesc

бестрепетный л.

neînfricat cuvîntul este moldovenesc viteaz cuvîntul este comun temerar cuvîntul este romînesc

бесформенный л.

fără formă cuvîntul este moldovenesc amorf cuvîntul este romînesc

бесхарактерный л.

fără caracter cuvîntul este comun

бесхвостый л.

fără coadă cuvîntul este comun anură (zool.) cuvîntul este romînesc

бесхитростный л.

neprefăcut cuvîntul este moldovenesc sincer cuvîntul este comun franc cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "биография"

    Rusă

    Moldo/Română

    автобиография ж. автобиография

    autobiografie cuvîntul este moldovenesc CV cuvîntul este comun

    биография ж. биография

    biografie cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter