Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

буры н.

buri cuvîntul este comun

бурый л.

murg cuvîntul este comun

бурьян м.

bălării cuvîntul este moldovenesc buruiene cuvîntul este comun

буря ж.

vijelie cuvîntul este comun furtună cuvîntul este comun viscol cuvîntul este comun

буряты н.

bureaţi cuvîntul este comun

бусина ж.

mărgea cuvîntul este comun

буссоль ж.

busolă cuvîntul este comun

бустилат м.

bustilat cuvîntul este moldovenesc clei universal cuvîntul este romînesc

бусы н.

mărgele cuvîntul este comun

бут м.

piatră brută cuvîntul este comun

бутан м.

butan cuvîntul este comun

бутафор м.

butafor cuvîntul este comun

бутафория ж.

butaforie cuvîntul este comun

бутерброд м.

tartină cuvîntul este moldovenesc sandviş cuvîntul este romînesc

бутиловый л.

butilic cuvîntul este comun

бутон м.

boboc cuvîntul este moldovenesc bulbuc cuvîntul este romînesc pup (~ de floare) cuvîntul este romînesc

бутоньерка ж.

cheotoare cuvîntul este moldovenesc butonieră cuvîntul este comun încheietoare cuvîntul este romînesc

бутуз м.

rotofei cuvîntul este moldovenesc dolofan cuvîntul este moldovenesc grăsuţ cuvîntul este romînesc

бутылка ж.

garafă cuvîntul este moldovenesc sticlă cuvîntul este comun butelcă cuvîntul este romînesc

бутылек м.

gărăfioară cuvîntul este moldovenesc butelcuţă cuvîntul este romînesc

бутыль ж.

damigeană cuvîntul este moldovenesc butelcă cuvîntul este romînesc

бутылочка ж.

sticluţă cuvîntul este moldovenesc gărăfioară cuvîntul este moldovenesc butelcuţă cuvîntul este romînesc

буфер м.

amortizor cuvîntul este moldovenesc tampon cuvîntul este moldovenesc buder cuvîntul este romînesc

буфет м.

bodegă cuvîntul este moldovenesc bufet cuvîntul este moldovenesc bar cuvîntul este comun dulap pentru vase cuvîntul este romînesc

буффон м.

bufon cuvîntul este moldovenesc măscărici cuvîntul este comun paiaţă cuvîntul este romînesc

буффонада ж.

bufonadă cuvîntul este moldovenesc farsă cuvîntul este romînesc

буханка ж.

pîine cuvîntul este comun

бухарик м.

chilaci cuvîntul este moldovenesc beţiv cuvîntul este romînesc

бухать л.

a chili cuvîntul este moldovenesc a fi beţiv cuvîntul este romînesc

бухгалтер м.

contabil cuvîntul este comun

бухгалтерия ж.

contabilitate cuvîntul este comun

бухнуться л.

a se trînti cuvîntul este moldovenesc a se prăvăli cuvîntul este romînesc

бухта ж.

golf mic cuvîntul este comun

буча ж.

larmă cuvîntul este moldovenesc tărăboi cuvîntul este moldovenesc zarvă cuvîntul este romînesc tămbălău cuvîntul este romînesc

бушевать л.

a se dezlănţui cu furie cuvîntul este moldovenesc a se agita cuvîntul este romînesc a se zbuciuma cuvîntul este romînesc

бушлат м.

veston de marinar cuvîntul este moldovenesc scurtă de marinar cuvîntul este romînesc

буян м.

zurbagiu cuvîntul este moldovenesc scandalаgiu cuvîntul este romînesc

буянить л.

a face tărăboi cuvîntul este moldovenesc a face tapaj cuvîntul este romînesc

бывало л.

se întîmpla cuvîntul este comun

бывалый м.

om păţit cuvîntul este moldovenesc trecut prin ciur şi dârmoi cuvîntul este romînesc

бывать

a se întîmpla cuvîntul este moldovenesc a avea loc cuvîntul este comun

бывший л.

fostul cuvîntul este comun

бык м.

buhai cuvîntul este moldovenesc bou cuvîntul este comun taur cuvîntul este romînesc

былина ж.

bîlină cuvîntul este comun

былинка ж.

firicel de iarbă cuvîntul este comun

былое с.

de altă dată cuvîntul este moldovenesc de odinioară cuvîntul este romînesc

быль ж.

întîmplare adevărată cuvîntul este moldovenesc întîmplare veridică cuvîntul este romînesc

быстрина ж.

şuvoi de apă cuvîntul este comun

быстро ч.

repede cuvîntul este moldovenesc rapid cuvîntul este romînesc

быстрокрылый л.

care zboară repede cuvîntul este moldovenesc rapid cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter