Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

вышивальщица ж.

brodeză cuvîntul este comun

вышивальщик м.

broder cuvîntul este comun

вышивание с.

brodare cuvîntul este comun

вышивать л.

a broda cuvîntul este comun

вышивка ж.

brodat cuvîntul este comun broderie cuvîntul este comun

вышина ж.

culme cuvîntul este moldovenesc vîrf cuvîntul este moldovenesc cotă cuvîntul este romînesc înălţime cuvîntul este romînesc

вышить л.

a broda cuvîntul este comun

вышка ж.

foişor cuvîntul este moldovenesc sondă cuvîntul este comun turlă cuvîntul este romînesc

вышний л.

ceresc cuvîntul este moldovenesc divin cuvîntul este romînesc celest cuvîntul este romînesc

вышутить л.

a lua în rîs cuvîntul este moldovenesc a şugui cuvîntul este moldovenesc a glumi cuvîntul este romînesc a-şi bate joc cuvîntul este comun

выщербинка ж.

ştirbitură cuvîntul este moldovenesc asperitate cuvîntul este romînesc

выщербить л.

a ştirbi cuvîntul este moldovenesc a cresta cuvîntul este romînesc

выя ж.

grumaz cuvîntul este moldovenesc ceafă cuvîntul este romînesc

выявить л.

a dezvălui cuvîntul este moldovenesc a vădi cuvîntul este moldovenesc a identifica cuvîntul este romînesc a da în vileag cuvîntul este romînesc

выявление с.

dezvăluire cuvîntul este moldovenesc vădire cuvîntul este moldovenesc demascare cuvîntul este romînesc revelare cuvîntul este romînesc

выяснение с.

desluşire cuvîntul este moldovenesc lămurire cuvîntul este moldovenesc elucidare cuvîntul este romînesc clarificare cuvîntul este comun

выяснить л.

a desluşi cuvîntul este moldovenesc a lămuri cuvîntul este moldovenesc a elucida cuvîntul este romînesc a clarifica cuvîntul este comun

вьетнамцы н.

vietnamezi cuvîntul este comun

вьюк м.

samar cuvîntul este moldovenesc povară cuvîntul este comun sarcină cuvîntul este comun

вьюга ж.

viscol cuvîntul este comun

вьюн м.

zvîrlugă cuvîntul este moldovenesc ţipar cuvîntul este romînesc

вьюнок м.

volbură cuvîntul este comun

вьюшка ж.

cahlă cuvîntul este moldovenesc coş cuvîntul este romînesc închizător (la sobă) cuvîntul este romînesc

вьющийся л.

căţărător cuvîntul este comun agăţător cuvîntul este comun

вяз м.

ulm cuvîntul este moldovenesc vânj cuvîntul este romînesc velniş cuvîntul este romînesc

вязание с.

împletire cuvîntul este moldovenesc tricotare cuvîntul este romînesc

вязанка ж.

snop cuvîntul este moldovenesc sarcină cuvîntul este comun legătură de vreascuri cuvîntul este romînesc

вязать л.

a împleti cuvîntul este moldovenesc a tricota cuvîntul este romînesc

вязкий л.

mlăştinos cuvîntul este moldovenesc cleios cuvîntul este moldovenesc mocirlos cuvîntul este romînesc

вязнуть л.

a se înfunda cuvîntul este moldovenesc a se îngloda cuvîntul este moldovenesc a se înămoli cuvîntul este romînesc a împotmoli cuvîntul este romînesc

вякать л.

a pălăvrăgi cuvîntul este moldovenesc a vorbi fără rost cuvîntul este romînesc a flecări cuvîntul este romînesc

вяление с.

zvîntare cuvîntul este moldovenesc uscare (la aer) cuvîntul este comun

вяленый л.

carne) cuvîntul este moldovenesc zvîntat (peşte cuvîntul este moldovenesc uscat cuvîntul este comun

вяло ч.

moleșit cuvîntul este moldovenesc fără energie cuvîntul este moldovenesc cu indolenţă cuvîntul este romînesc

вялость ж.

moleșeală cuvîntul este moldovenesc indolenţă cuvîntul este romînesc

вялый л.

veşted cuvîntul este moldovenesc nepăsător cuvîntul este moldovenesc ofilit cuvîntul este romînesc аpatic cuvîntul este romînesc

вянуть л.

a se veştezi cuvîntul este moldovenesc a se ofili cuvîntul este romînesc

вяхирь м.

hulub gulerat cuvîntul este moldovenesc porumbel sălbatic cuvîntul este romînesc

верста ж.

verstă cuvîntul este comun

видение с.

nălucă cuvîntul este moldovenesc vedenie cuvîntul este moldovenesc fantomă cuvîntul este romînesc stafie cuvîntul este romînesc

въявь ч.

aievea cuvîntul este moldovenesc în realitate cuvîntul este romînesc

выглянуть л.

a arunca o privire cuvîntul este comun

вёдро с.

vreme bună cuvîntul este moldovenesc timp senin cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "вал"

    Rusă

    Moldo/Română

    акваланг м. акваланг

    acvalang cuvîntul este moldovenesc aparat pentru înotul subacvatic cuvîntul este romînesc

    аквалангист м. аквалангист

    acvalangist cuvîntul este moldovenesc acvanaut cuvîntul este romînesc

    эквивалент м. эквивалент

    echivalent cuvîntul este comun

    эквивалентность ж. эквивалентность

    echivalență cuvîntul este comun

    бахвал м. бахвал

    fălos cuvîntul este moldovenesc lăudăros cuvîntul este comun fanfaron cuvîntul este romînesc

    бахвалиться л. бахвалиться

    a se făli cuvîntul este moldovenesc a se lăuda cuvîntul este comun

    бахвальство с. бахвальство

    fală goală cuvîntul este moldovenesc lăudăroşenie cuvîntul este comun

    бревносвал м. бревносвал

    ferestrău mecanic cuvîntul este moldovenesc troliu cuvîntul este romînesc

    буквалист м. буквалист

    literalist cuvîntul este comun

    буквально ч. буквально

    întocmai cuvîntul este moldovenesc buche cu buche cuvîntul este moldovenesc literalmente cuvîntul este romînesc cuvânt în cuvânt cuvîntul este romînesc

    буквальность ж. буквальность

    textual cuvîntul este comun caracter literal cuvîntul este comun

    буквальный л. буквальный

    1. mot-a-mot cuvîntul este comun literalmente cuvîntul este romînesc
    2. exact cuvîntul este moldovenesc direct cuvîntul este comun propriu (sensul ~) cuvîntul este romînesc

    бывало л. бывало

    se întîmpla cuvîntul este comun

    бывалый м. бывалый

    om păţit cuvîntul este moldovenesc trecut prin ciur şi dârmoi cuvîntul este romînesc

    девальвация ж. девальвация

    devalorizare cuvîntul este comun depreciere cuvîntul este comun

    деквалифицировать л. деквалифицировать

    a discalifica cuvîntul este comun

    дисквалификация ж. дисквалификация

    discalificare cuvîntul este comun

    дневальный дневальный

    de serviciu cuvîntul este moldovenesc planton cuvîntul este romînesc

    фестиваль фестиваль

    festival cuvîntul este comun

    готовальня ж. готовальня

    trusă de desen cuvîntul este comun

    хвала ж. хвала

    mărire cuvîntul este moldovenesc laudă cuvîntul este comun elogiu cuvîntul este romînesc

    хвалебно ч. хвалебно

    cu laude cuvîntul este comun elogios cuvîntul este romînesc

    хвалебный л. хвалебный

    de laudă cuvîntul este comun elogiere cuvîntul este romînesc

    хваление с. хваление

    proslăvire cuvîntul este moldovenesc elogiere cuvîntul este romînesc

    хваленый л. хваленый

    slăvit cuvîntul este moldovenesc lăudat cuvîntul este comun elogiat cuvîntul este romînesc

    хвалить л. хвалить

    a slăvi cuvîntul este moldovenesc a lăuda cuvîntul este comun a elogia cuvîntul este romînesc

    хвалиться л. хвалиться

    a se lăuda cuvîntul este comun

    извалять л. извалять

    a mînji cuvîntul este moldovenesc a tăvăli cuvîntul este moldovenesc a murdări (tăvălind) cuvîntul este romînesc

    инвалидность ж. инвалидность

    betegie cuvîntul este moldovenesc invaliditate cuvîntul este comun infirmitate cuvîntul este romînesc

    интервал м. интервал

    răstimp cuvîntul este moldovenesc interval cuvîntul este comun distanţă cuvîntul este romînesc

    кавалер м. кавалер

    1. purtător al unui orden cuvîntul este moldovenesc titlu onorific cuvîntul este romînesc cavaler cuvîntul este romînesc
    2. partener de dans cuvîntul este comun
    3. galant cuvîntul este comun bărbat amabil cuvîntul este comun

    кавалерист м. кавалерист

    călăraş cuvîntul este moldovenesc cavalerist cuvîntul este comun

    кавалькада ж. кавалькада

    cavalcadă cuvîntul este comun

    квалификация ж. квалификация

    calificare cuvîntul este comun

    квалифицированный л. квалифицированный

    calificat cuvîntul este comun

    квалифицировать л. квалифицировать

    a caracteriza cuvîntul este comun a califica cuvîntul este comun

    коваль м. коваль

    potcovar cuvîntul este moldovenesc fierar cuvîntul este comun

    ковальня ж. ковальня

    cuzniţă cuvîntul este moldovenesc fierărie cuvîntul este comun

    коновал м. коновал

    vraci de cai cuvîntul este moldovenesc nălbar cuvîntul este romînesc

    кувалда ж. кувалда

    ciocan mare cuvîntul este moldovenesc baros cuvîntul este comun

    межевальный л. межевальный

    de hotărnicire cuvîntul este moldovenesc de parcelare cuvîntul este romînesc

    навалом ч. навалом

    în vraf cuvîntul este moldovenesc de-a valma cuvîntul este moldovenesc în vrav cuvîntul este romînesc

    навалиться л. навалиться

    a da buzna cuvîntul este moldovenesc a da năvală cuvîntul este comun a se repezi cuvîntul este romînesc a tăbărî cuvîntul este romînesc

    навалить л. навалить

    a pune de-a valma cuvîntul este moldovenesc a pune grămadă cuvîntul este romînesc a arunca cuvîntul este comun

    наковальня ж. наковальня

    ilău cuvîntul este moldovenesc nicovală cuvîntul este romînesc

    наповал ч. наповал

    dintr-o dată cuvîntul este moldovenesc dintr-o lovitură cuvîntul este romînesc

    небывалый л. небывалый

    nemaipomenit cuvîntul este moldovenesc fără precedent cuvîntul este romînesc

    неквалифицированный л. неквалифицированный

    necalificat cuvîntul este comun

    обвал м. обвал

    prăbuşire cuvîntul este moldovenesc năruire cuvîntul este moldovenesc surpare cuvîntul este romînesc

    обвалить л. обвалить

    a nărui cuvîntul este moldovenesc a prăbuşi cuvîntul este moldovenesc a dărâma cuvîntul este romînesc a surpa cuvîntul este romînesc

    обвалиться л. обвалиться

    a se nărui cuvîntul este moldovenesc a se prăbuşi cuvîntul este moldovenesc a se dărâma cuvîntul este romînesc a se surpa cuvîntul este romînesc

    обвальный л. обвальный

    de năruire cuvîntul este moldovenesc de surpare cuvîntul este romînesc

    обвалять л. обвалять

    a da prin ceva cuvîntul este comun a tăvăli cuvîntul este comun

    обваляться л. обваляться

    a se mînji cuvîntul este moldovenesc a se tăvăli cuvîntul este comun a se murdări cuvîntul este romînesc

    опочивальня ж. опочивальня

    iatac cuvîntul este moldovenesc dormitor cuvîntul este romînesc

    отвал м. отвал

    năruire cuvîntul este moldovenesc răsturnare cuvîntul este moldovenesc surpare cuvîntul este romînesc

    отвалить л. отвалить

    a răsturna cuvîntul este moldovenesc a da la o parte cuvîntul este moldovenesc a separa cuvîntul este romînesc

    отвалиться л. отвалиться

    a se desprinde cuvîntul este moldovenesc a cădea cuvîntul este romînesc

    перевал м. перевал

    trecătoare cuvîntul este moldovenesc defileu cuvîntul este romînesc

    перевалка ж. перевалка

    reîncărcare cuvîntul este moldovenesc transbordare cuvîntul este romînesc

    переквалифицировать л. переквалифицировать

    a recalifica cuvîntul este comun

    перехвалить л. перехвалить

    a lăuda prea mult cuvîntul este moldovenesc a elogia cuvîntul este romînesc a copleşi cu laude cuvîntul este romînesc

    повалить л. повалить

    a doborî cuvîntul este moldovenesc a prăbuşi cuvîntul este romînesc

    повально ч. повально

    pe un cap cuvîntul este moldovenesc delaolaltă cuvîntul este moldovenesc fără excepţie cuvîntul este romînesc

    повалять л. повалять

    a tăvăli cuvîntul este comun

    поваляться л. поваляться

    1. a se tologi cuvîntul este moldovenesc a sta lungit cuvîntul este comun
    2. a se da de-a dura cuvîntul este moldovenesc a se rostogoli cuvîntul este romînesc

    подавальщик м. подавальщик

    1. ospătar cuvîntul este moldovenesc chelner cuvîntul este romînesc
    2. aducător cuvîntul este comun ajutor cuvîntul este comun

    подвал м. подвал

    hrubă cuvîntul este moldovenesc pivniţă cuvîntul este moldovenesc subsol cuvîntul este romînesc beci cuvîntul este romînesc

    поддувало с. поддувало

    foale cuvîntul este moldovenesc foi cuvîntul este moldovenesc cenuşar cuvîntul este romînesc

    покрывало с. покрывало

    pătură cuvîntul este moldovenesc cuvertură cuvîntul este romînesc

    поливалка ж. поливалка

    stropitoare cuvîntul este moldovenesc maşină de stropit cuvîntul este romînesc

    полуподвал м. полуподвал

    demisol cuvîntul este comun

    похвала ж. похвала

    laudă cuvîntul este comun

    похвалить л. похвалить

    a vorbi de bine cuvîntul este moldovenesc a lăuda cuvîntul este comun a elogia cuvîntul este romînesc

    похвалиться л. похвалиться

    a se făli cuvîntul este moldovenesc a se lăuda cuvîntul este comun

    похвальба ж. похвальба

    lăudăroșenie cuvîntul este comun

    похвальный л. похвальный

    vrednic de laudă cuvîntul este moldovenesc lăudabil cuvîntul este romînesc

    превалировать л. превалировать

    a prevala cuvîntul este comun

    привал м. привал

    1. acostare (la mal) cuvîntul este comun
    2. popas cuvîntul este comun

    привалить л. привалить

    1. a sprijini cuvîntul este moldovenesc a propti cuvîntul este moldovenesc a rezema cuvîntul este romînesc
    2. a acosta cuvîntul este comun
    3. a veni buluc cuvîntul este moldovenesc a se îmbulzi cuvîntul este romînesc

    приставала м. приставала

    sîcîitor cuvîntul este moldovenesc pisălog cuvîntul este romînesc

    провал м. провал

    1. groapă cuvîntul este moldovenesc ponor cuvîntul este moldovenesc surpătură cuvîntul este romînesc
    2. lacună cuvîntul este moldovenesc nereuşită cuvîntul este moldovenesc fiasco cuvîntul este romînesc eşec cuvîntul este romînesc

    проваландаться л. проваландаться

    a se migăli cuvîntul este moldovenesc a se mocoşi cuvîntul este moldovenesc a se mocăi cuvîntul este romînesc

    провалить л. провалить

    1. a prăvăli cuvîntul este moldovenesc a prăbuși cuvîntul este romînesc
    2. a compromite cuvîntul este moldovenesc a rata cuvîntul este romînesc

    провалиться л. провалиться

    a se prăvăli cuvîntul este moldovenesc a se prăbuşi cuvîntul este romînesc

    проваляться л. проваляться

    a sta tolănit cuvîntul este moldovenesc a sta lungit cuvîntul este comun

    развал м. развал

    doborîre cuvîntul este moldovenesc năruire cuvîntul este moldovenesc surpare cuvîntul este romînesc

    разваливание с. разваливание

    năruire cuvîntul este moldovenesc dărâmare cuvîntul este romînesc

    развалина ж. развалина

    ruine cuvîntul este moldovenesc dărâmături cuvîntul este romînesc

    развалить л. развалить

    a prăvăli cuvîntul este moldovenesc a nărui cuvîntul este moldovenesc a distruge cuvîntul este romînesc

    развалиться л. развалиться

    a se ponorî cuvîntul este moldovenesc a se dărâma cuvîntul este romînesc

    развалюха ж. развалюха

    bojdeucă cuvîntul este moldovenesc dărăpănătură cuvîntul este romînesc

    развалять л. развалять

    a înşira cuvîntul este moldovenesc a împrăştia cuvîntul este romînesc

    раздевалка ж. раздевалка

    garderobă cuvîntul este moldovenesc vestiar cuvîntul este romînesc

    расхваливать л. расхваливать

    a lăuda cuvîntul este moldovenesc a elogia cuvîntul este romînesc

    самовосхваление с. самовосхваление

    laudă de sine cuvîntul este moldovenesc autoelogiere cuvîntul este romînesc

    самосвал м. самосвал

    autobasculantă cuvîntul este comun

    самохвал м. самохвал

    fălos cuvîntul este moldovenesc lăudăros cuvîntul este comun fanfaron cuvîntul este romînesc

    самохвальство с. самохвальство

    fălire cuvîntul este moldovenesc fanfaronadă cuvîntul este romînesc

    сбивалка ж. сбивалка

    bătător cuvîntul este comun tel cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter