Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

деревня ж.

sat cuvîntul este comun cătun cuvîntul este romînesc

дерево с.

copac cuvîntul este comun pom cuvîntul este comun arbore cuvîntul este comun

деревообрабатывающий л.

de prelucrare a lemnului cuvîntul este comun

деревянный л.

din lemn cuvîntul este comun

деревяшка ж.

aşchie cuvîntul este comun bucățică de lemn cuvîntul este comun surcică cuvîntul este comun

держава ж.

ţară cuvîntul este moldovenesc stat cuvîntul este comun putere cuvîntul este romînesc

державный л.

de stat cuvîntul este comun

держатель м.

titular cuvîntul este moldovenesc deţinător cuvîntul este moldovenesc beneficiar cuvîntul este romînesc posesor cuvîntul este romînesc

держать л.

a avea cuvîntul este moldovenesc a ţine cuvîntul este comun a prinde cuvîntul este comun a susţine cuvîntul este romînesc a deține cuvîntul este romînesc

держаться л.

a se stăpîni cuvîntul este moldovenesc a se ţine cuvîntul este comun a se comporta cuvîntul este romînesc a se agăţa cuvîntul este comun

дерзание с.

îndrăzneală cuvîntul este moldovenesc năzuință cuvîntul este moldovenesc aspirație cuvîntul este romînesc cutezanţă cuvîntul este romînesc

дерзать л.

a îndrăzni cuvîntul este moldovenesc a cuteza cuvîntul este romînesc

дерзить л.

a vorbi obraznic cuvîntul este moldovenesc a vorbi necuviincios cuvîntul este romînesc

дерзкий л.

obraznic cuvîntul este moldovenesc grobian cuvîntul este romînesc necuviincios cuvîntul este romînesc

дерзость ж.

obrăznicie cuvîntul este moldovenesc impertinenţă cuvîntul este romînesc grosolănie cuvîntul este romînesc

дермантин м.

dermatină cuvîntul este comun

дерматолог м.

dermatolog cuvîntul este comun

дерматология ж.

dermatologie cuvîntul este comun

дерн м.

iarbă de ţelină cuvîntul este moldovenesc gazon cuvîntul este romînesc

дернуть л.

a zmunci cuvîntul este moldovenesc a smuci cuvîntul este romînesc

дерюга ж.

veretcă cuvîntul este moldovenesc preş cuvîntul este romînesc

десант м.

desant cuvîntul este moldovenesc trupe debarcate (mil.) cuvîntul este romînesc

десантник м.

desantnic cuvîntul este moldovenesc ostaș al unui corp de debarcare cuvîntul este romînesc

десантный л.

de desant cuvîntul este moldovenesc de debarcare cuvîntul este romînesc

десерт м.

desert cuvîntul este comun

десинхронизация ж.

desincronizare cuvîntul este comun

десна ж.

gingie cuvîntul este comun

деспот м.

tiran cuvîntul este moldovenesc despot cuvîntul este romînesc

десятидневка ж.

decadă cuvîntul este comun

десятилетие с.

deceniu cuvîntul este comun

десятина ж.

desetină cuvîntul este moldovenesc 092 ha) cuvîntul este romînesc lot ( 1 cuvîntul este romînesc

десятичный л.

zecimal cuvîntul este comun

десятка ж.

cifra zece cuvîntul este comun

десятник м.

brigadier cuvîntul este moldovenesc şef de echipă cuvîntul este romînesc

десятый л.

al zecelea cuvîntul este comun

десять л.

zece cuvîntul este comun

детализация ж.

precizare cuvîntul este moldovenesc detaliere cuvîntul este comun

деталь ж.

amănunt cuvîntul este comun piesă de schimb cuvîntul este comun detaliu cuvîntul este comun

детвора ж.

droaie de copii cuvîntul este moldovenesc copilărime cuvîntul este romînesc

детдом м.

casă de copii cuvîntul este moldovenesc orfelinat cuvîntul este romînesc

детективный л.

detectiv cuvîntul este comun

детектор м.

detector cuvîntul este comun

детеныш м.

pui de animal cuvîntul este comun

детерминизм м.

determinism cuvîntul este comun

дети н.

copii cuvîntul este comun

детина ж.

haidău cuvîntul este moldovenesc lungan cuvîntul este comun

детишки н.

copilaşi cuvîntul este comun

детище с.

copil cuvîntul este moldovenesc creaţie cuvîntul este comun operă (fig.) cuvîntul este romînesc vlăstar cuvîntul este romînesc

детка ж.

copilaş cuvîntul este comun

детолюбивый л.

iubitor de copii cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "давильный"

    Rusă

    Moldo/Română

    давильный л. давильный

    de tescuit cuvîntul este moldovenesc de presat cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter