Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

женоненавистник м.

misogin cuvîntul este comun

женский л.

feminin cuvîntul este comun

женственность ж.

feminitate cuvîntul este comun

женственный л.

gingaș cuvîntul este comun graţios cuvîntul este comun feminin cuvîntul este comun

женщина ж.

femeie cuvîntul este comun

жердь ж.

vargă cuvîntul este moldovenesc jerdie cuvîntul este moldovenesc nuia cuvîntul este romînesc joardă cuvîntul este romînesc

жеребенок м.

mînz cuvîntul este comun

жеребиться л.

a făta (iapa) cuvîntul este comun

жеребьевка ж.

tragere la sorţi cuvîntul este comun

жернов м.

piatră de moară cuvîntul este comun

жертва ж.

jertfă cuvîntul este moldovenesc sacrificiu cuvîntul este comun ofrandă cuvîntul este romînesc

жертвенник м.

jertfelnic cuvîntul este moldovenesc altar cuvîntul este comun pristol cuvîntul este romînesc

жертвенный л.

de jertfire cuvîntul este moldovenesc de sacrificiu cuvîntul este romînesc

жертвовать л.

a dărui cuvîntul este moldovenesc a jertfi cuvîntul este moldovenesc a dona cuvîntul este romînesc

жертвоприношение с.

prinos cuvîntul este moldovenesc jertfire cuvîntul este moldovenesc ofrandă cuvîntul este romînesc sacrificiu cuvîntul este romînesc

жест м.

gest cuvîntul este comun

жестикулировать л.

a gesticula cuvîntul este comun

жёсткий л.

aspru cuvîntul este moldovenesc tare cuvîntul este moldovenesc dur cuvîntul este comun drastic cuvîntul este romînesc sever cuvîntul este romînesc

жёстко ч.

dur cuvîntul este moldovenesc aspru cuvîntul este moldovenesc sever cuvîntul este romînesc rigid cuvîntul este romînesc

жесткость ж.

asprime cuvîntul este moldovenesc severitate cuvîntul este romînesc

жестокий л.

cumplit cuvîntul este moldovenesc neîndurător cuvîntul este moldovenesc crunt cuvîntul este romînesc feroce cuvîntul este romînesc

жестокость ж.

cruzime cuvîntul este moldovenesc ferocitate cuvîntul este romînesc

жесть ж.

tablă cuvîntul este moldovenesc tinichea cuvîntul este comun

жестянка ж.

cutie de tablă cuvîntul este moldovenesc vas de tinichea cuvîntul este comun

жестянщик м.

tinichigiu cuvîntul este comun

жетон м.

jeton cuvîntul este moldovenesc fisă cuvîntul este comun

жечь л.

a arde cuvîntul este comun

жжение с.

ardere cuvîntul este comun arsură cuvîntul este romînesc

жженый л.

prăjit tare cuvîntul este moldovenesc ars cuvîntul este comun fript cuvîntul este romînesc

живительный л.

dătător de viaţă cuvîntul este moldovenesc tonic cuvîntul este romînesc înviorător cuvîntul este romînesc

живность ж.

vietăţi cuvîntul este comun orătănii cuvîntul este comun

живо ч.

repede cuvîntul este moldovenesc iute cuvîntul este comun vioi cuvîntul este romînesc

живодер м.

jecmănitor cuvîntul este moldovenesc jupuitor cuvîntul este moldovenesc hingher cuvîntul este comun exploatator (fig.) cuvîntul este romînesc parlagiu cuvîntul este romînesc

живой л.

viu cuvîntul este comun

живописец м.

pictor cuvîntul este comun

живописный л.

pitoresc cuvîntul este moldovenesc bogat în imagini cuvîntul este comun pictural cuvîntul este romînesc expresiv cuvîntul este romînesc

живопись ж.

pictură cuvîntul este comun

живородящий л.

<i>bot.)</i> cuvîntul este comun vivipar <i>(zool.</i> cuvîntul este comun

живость

vioiciune cuvîntul este moldovenesc vervă cuvîntul este comun ivacitate cuvîntul este romînesc

живот м.

pîntece cuvîntul este moldovenesc burtă cuvîntul este comun abdomen cuvîntul este romînesc

животворить л.

a readuce la viață cuvîntul este moldovenesc a învia cuvîntul este moldovenesc a vitaliza cuvîntul este romînesc

животноводство с.

creşterea animalelor cuvîntul este moldovenesc zootehnie cuvîntul este romînesc

животное с.

dobitoc cuvîntul este comun vită cuvîntul este comun animal cuvîntul este comun

животрепещущий л.

de actualitate cuvîntul este comun palpitant cuvîntul este romînesc actual cuvîntul este comun

живучесть ж.

putere de viaţă cuvîntul este moldovenesc viabilitate cuvîntul este romînesc

живучий л.

rezistent cuvîntul este moldovenesc trainic cuvîntul este moldovenesc plin de viaţă cuvîntul este moldovenesc viabil cuvîntul este romînesc durabil cuvîntul este comun

живчик м.

sfîrlează cuvîntul este moldovenesc om vioi cuvîntul este romînesc

живьём ч.

de viu cuvîntul este comun

жидкий л.

subţire cuvîntul este moldovenesc apos cuvîntul este moldovenesc fluid cuvîntul este romînesc rar cuvîntul este romînesc

жидкость ж.

lichid cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "жадно"

    Rusă

    Moldo/Română

    жадно ч. жадно

    cu lăcomie cuvîntul este moldovenesc cu avariție cuvîntul este romînesc

    жадность ж. жадность

    lăcomie cuvîntul este moldovenesc zgîrcenie cuvîntul este comun avariție cuvîntul este romînesc aviditate cuvîntul este romînesc

    кровожадность ж. кровожадность

    cruzime cuvîntul este moldovenesc ferocitate cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter