Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

жаться л.

a se zgribuli cuvîntul este moldovenesc a şovăi cuvîntul este moldovenesc a se lipi cuvîntul este moldovenesc a ezita cuvîntul este romînesc a se ghemui cuvîntul este romînesc

жбан м.

cofă cuvîntul este moldovenesc cană mare cuvîntul este romînesc

жвачка ж.

rugumătură cuvîntul este moldovenesc gumă de mestecat cuvîntul este comun rumegătură cuvîntul este romînesc

жвачный л.

rugumător cuvîntul este moldovenesc rumegător cuvîntul este romînesc

жгут м.

gînj cuvîntul este moldovenesc funie cuvîntul este moldovenesc bandă de cauciuc cuvîntul este moldovenesc toron (tehn.) cuvîntul este romînesc garou (med.) cuvîntul este romînesc legătură cuvîntul este romînesc împletitură cuvîntul este romînesc

жгучий л.

dogorîtor cuvîntul este moldovenesc fierbinte cuvîntul este romînesc

ждать л.

a aştepta cuvîntul este moldovenesc a spera cuvîntul este moldovenesc a îngădui cuvîntul este moldovenesc a zăbovi cuvîntul este moldovenesc a sta cuvîntul este romînesc a întârzia cuvîntul este romînesc a adăsta cuvîntul este romînesc a conta cuvîntul este romînesc

жевание с.

rugumare cuvîntul este moldovenesc rumegare cuvîntul este romînesc

жеваный л.

rugumat cuvîntul este moldovenesc rumegat cuvîntul este romînesc

жевательный л.

de rugumat cuvîntul este moldovenesc de mestecat cuvîntul este comun de rumegat cuvîntul este romînesc

жевать л.

a ruguma cuvîntul este moldovenesc a mesteca cuvîntul este comun a rumega cuvîntul este romînesc

жезл м.

toiag cuvîntul este comun cîrjă cuvîntul este comun sceptru cuvîntul este comun baston cuvîntul este comun

желание с.

năzuinţă cuvîntul este moldovenesc dorinţă cuvîntul este comun aspiraţie cuvîntul este romînesc

желанный л.

aşteptat cuvîntul este moldovenesc dorit cuvîntul este comun binevenit cuvîntul este romînesc

желательно ч.

ar fi bine cuvîntul este moldovenesc e de dorit cuvîntul este comun ar fi indicat cuvîntul este romînesc

желательный л.

necesar cuvîntul este moldovenesc dorit cuvîntul este comun oportun cuvîntul este romînesc

желатин м.

gelatină cuvîntul este comun

желать л.

a voi cuvîntul este moldovenesc a pofti cuvîntul este moldovenesc a dori cuvîntul este comun a râvni cuvîntul este romînesc

желвак м.

muşchi facial cuvîntul este comun

желе с.

jeleu cuvîntul este moldovenesc peltea cuvîntul este romînesc

железа ж.

glandă cuvîntul este comun

железка ж.

bucăţică de fier cuvîntul este moldovenesc tinichea cuvîntul este romînesc

железнодорожник м.

muncitor la căile ferate cuvîntul este moldovenesc feroviar (lucrător) cuvîntul este romînesc

железнодорожный л.

feroviar cuvîntul este comun

железный л.

puternic (fig.) cuvîntul este comun din/de fier cuvîntul este comun vînjos cuvîntul este comun

железо с.

fier cuvîntul este comun

железобетон м.

beton armat cuvîntul este comun

железопрокатный л.

de laminat cuvîntul este comun

желоб м.

lătoc cuvîntul este moldovenesc uluc cuvîntul este moldovenesc scoc cuvîntul este romînesc jgheab cuvîntul este romînesc

желтеть л.

a se îngălbeni cuvîntul este comun

желтизна ж.

gălbeneală cuvîntul este comun

желтозем м.

sol galben cuvîntul este comun

желток м.

gălbenuş cuvîntul este comun

желтокожий л.

cu pielea galbenă cuvîntul este comun

желтуха ж.

gălbinare cuvîntul este moldovenesc hepatită cuvîntul este comun icter cuvîntul este romînesc

желтый л.

galben cuvîntul este comun

желудок м.

rînză cuvîntul este moldovenesc stomac cuvîntul este comun

желудь ж.

ghindă cuvîntul este comun

желчность ж.

caracter răutăcios cuvîntul este moldovenesc fire arțăgoasă cuvîntul este romînesc

желчный л.

de fiere cuvîntul este moldovenesc biliar cuvîntul este romînesc

желчь ж.

fiere cuvîntul este comun bilă cuvîntul este romînesc

жеманиться л.

a se sclifosi cuvîntul este moldovenesc a se fandosi cuvîntul este romînesc

жеманница ж.

sclifosită cuvîntul este moldovenesc mofturoasă cuvîntul este moldovenesc fandosită cuvîntul este romînesc

жемчуг м.

mărgăritare cuvîntul este moldovenesc perle cuvîntul este romînesc

жемчужина ж.

mărgăritar cuvîntul este moldovenesc perlă cuvîntul este romînesc

жена ж.

nevastă cuvîntul este moldovenesc soție cuvîntul este comun consoartă cuvîntul este romînesc

женатый л.

căsătorit cuvîntul este comun însurat cuvîntul este comun

женитьба ж.

căsătorie cuvîntul este comun însurătoare cuvîntul este comun

жениться л.

a se însura cuvîntul este comun

жених м.

mire cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "жар"

    Rusă

    Moldo/Română

    аджарцы н. аджарцы

    adjari cuvîntul este comun

    жар м. жар

    1. dogoare cuvîntul este comun
    2. jăratic cuvîntul este moldovenesc jar cuvîntul este romînesc
    3. temperatură cuvîntul este moldovenesc febră cuvîntul este romînesc
    4. înflăcărare cuvîntul este moldovenesc ardoare cuvîntul este romînesc înfocare (fig.) cuvîntul este romînesc

    жара ж. жара

    căldură cuvîntul este comun arşiţă cuvîntul este comun

    жаргон м. жаргон

    jargon cuvîntul este moldovenesc argou cuvîntul este comun

    жардиньерка ж. жардиньерка

    etajeră pentru flori cuvîntul este moldovenesc jardinieră cuvîntul este romînesc

    жареный л. жареный

    prăjit cuvîntul este moldovenesc fript cuvîntul este romînesc

    жаренье с. жаренье

    prăjire cuvîntul este moldovenesc frigere cuvîntul este romînesc

    жарить л. жарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este romînesc

    жариться л. жариться

    a se prăji cuvîntul este moldovenesc a se frige cuvîntul este romînesc

    жарища ж. жарища

    căldură foarte mare cuvîntul este comun căldură toridă cuvîntul este comun

    жаркий л. жаркий

    fierbinte cuvîntul este moldovenesc torid cuvîntul este romînesc

    жаркое с. жаркое

    friptură cuvîntul este comun

    жаровня ж. жаровня

    mangal cuvîntul este comun grătar cuvîntul este comun

    жаровыносливый л. жаровыносливый

    termorezistent cuvîntul este comun

    жаропонижающее с. жаропонижающее

    febrifug cuvîntul este comun antipiretic cuvîntul este romînesc

    жаропрочный л. жаропрочный

    refractar cuvîntul este comun

    жар-птица ж. жар-птица

    pasăre măiastră cuvîntul este comun

    изжарить л. изжарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este romînesc

    мажара ж. мажара

    haraba cuvîntul este moldovenesc car mare cuvîntul este romînesc

    нажариться л. нажариться

    a se prăji cuvîntul este moldovenesc a se frige cuvîntul este romînesc

    нажарить л. нажарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este romînesc

    недожарить л. недожарить

    a nu prăji pînă la capăt cuvîntul este moldovenesc a frige insuficient cuvîntul este romînesc

    обжаренный л. обжаренный

    prăjit cuvîntul este moldovenesc fript cuvîntul este comun

    обжаривание с. обжаривание

    prăjire cuvîntul este moldovenesc frigere cuvîntul este comun

    обжарить л. обжарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este comun

    обжариться л. обжариться

    a se prăji cuvîntul este moldovenesc a se frige cuvîntul este comun

    обжарка ж. обжарка

    prăjire cuvîntul este moldovenesc frigere cuvîntul este comun

    отжаривать л. отжаривать

    a sfîrşi de prăjit cuvîntul este moldovenesc a termina de fript cuvîntul este romînesc

    пережаривание с. пережаривание

    ardere cuvîntul este comun frigere excesivă cuvîntul este romînesc

    пережарить л. пережарить

    a arde cuvîntul este comun a frige prea tare cuvîntul este romînesc

    поджаривание с. поджаривание

    rumenire cuvîntul este moldovenesc prăjire cuvîntul este moldovenesc frigere cuvîntul este romînesc

    поджаристый л. поджаристый

    rumenit cuvîntul este moldovenesc prăjit cuvîntul este moldovenesc fript cuvîntul este romînesc

    поджарить л. поджарить

    a rumeni cuvîntul este moldovenesc a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este romînesc

    поджариться л. поджариться

    a se rumeni cuvîntul este moldovenesc a se prăji cuvîntul este moldovenesc a se frige cuvîntul este romînesc

    поджарка ж. поджарка

    rumenire cuvîntul este moldovenesc prăjire cuvîntul este moldovenesc frigere cuvîntul este romînesc

    поджарый л. поджарый

    uscăţiv cuvîntul este comun vânjos cuvîntul este romînesc

    пожар м. пожар

    pojar cuvîntul este moldovenesc incendiu cuvîntul este comun

    пожарить л. пожарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este romînesc

    пожариться л. пожариться

    a se prăji cuvîntul este moldovenesc a se frige cuvîntul este romînesc

    пожарище с. пожарище

    pojar mare cuvîntul este moldovenesc incendiu cuvîntul este comun foc mare cuvîntul este romînesc

    пожарник м. пожарник

    pojarnic cuvîntul este moldovenesc pompier cuvîntul este comun

    пожарный м. пожарный

    de pojar cuvîntul este moldovenesc de incendiu cuvîntul este comun

    прожарить л. прожарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este romînesc

    прожариться л. прожариться

    a se prăji cuvîntul este moldovenesc a se frige cuvîntul este romînesc

    прожарка ж. прожарка

    prăjire cuvîntul este moldovenesc frigere cuvîntul este romînesc

    противопожарный л. противопожарный

    antiincendiar cuvîntul este comun

    сжарить л. сжарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige cuvîntul este comun

    ужарить л. ужарить

    a prăji bine cuvîntul este moldovenesc a frige bine cuvîntul este romînesc

    ужариться л. ужариться

    a se prăji bine cuvîntul este moldovenesc a se frige bine cuvîntul este romînesc

    зажарить л. зажарить

    a prăji cuvîntul este moldovenesc a frige la tavă cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter