Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

земельный л.

agricol cuvîntul este moldovenesc agrar cuvîntul este romînesc

землевладелец м.

proprietar de pămînt cuvîntul este moldovenesc proprietar funciar cuvîntul este romînesc

землевладение с.

teren aflat în proprietate cuvîntul este moldovenesc proprietate funciară cuvîntul este romînesc

земледелие с.

agricultură cuvîntul este comun

земледелец м.

plugar cuvîntul este moldovenesc agricultor cuvîntul este comun

землекоп м.

săpător cuvîntul este moldovenesc muncitor la săpat cuvîntul este romînesc

землемер м.

inginer cadastral cuvîntul este comun

землепашец м.

plugar cuvîntul este moldovenesc agricultor cuvîntul este comun

землепользование с.

folosirea pămîntului cuvîntul este comun exploatarea pământului cuvîntul este romînesc

землеройка ж.

șoarece-de-cîmp cuvîntul este moldovenesc cîrtiţă cuvîntul este moldovenesc chiţcan cuvîntul este romînesc chiţoran cuvîntul este romînesc

землетрясение с.

cutremur de pămînt cuvîntul este moldovenesc seism cuvîntul este romînesc

землечерпалка ж.

excavator cuvîntul este moldovenesc dragă cuvîntul este romînesc

землистый л.

pămîntiu cuvîntul este comun

земля ж.

pămînt cuvîntul este comun

земляк м.

pămîntean cuvîntul este comun compatriot cuvîntul este comun concetăţean cuvîntul este comun

земляне н.

locuitori ai planetei pămînt cuvîntul este comun pămînteni cuvîntul este comun

земляника ж.

fragă cuvîntul este comun

землянка ж.

bordei cuvîntul este comun

земляной л.

de pămînt cuvîntul este moldovenesc de terasament cuvîntul este romînesc

землячество с.

organizaţie de pămînteni cuvîntul este comun asociaţie a concetăţenilor cuvîntul este comun

земноводные н.

amfibii cuvîntul este moldovenesc batracieni cuvîntul este romînesc

земной л.

terestru cuvîntul este comun

зенит м.

culme cuvîntul este moldovenesc zenit cuvîntul este comun apogeu cuvîntul este romînesc

зенитка ж.

tun antiaerian cuvîntul este comun

зеница ж.

pupilă cuvîntul este comun

зеркало с.

oglindă cuvîntul este comun

зеркальный л.

de oglindă cuvîntul este comun

зернистость ж.

granulaţie cuvîntul este comun

зернистый л.

granulos cuvîntul este comun

зерно с.

grăunte cuvîntul este moldovenesc bob cuvîntul este romînesc

зернобобовый л.

leguminos cuvîntul este comun

зерновые н.

cereale cuvîntul este comun

зерноочистительный л.

selector cuvîntul este moldovenesc de curăţit seminţe cuvîntul este comun trior cuvîntul este romînesc de sortat cereale cuvîntul este romînesc

зерноочистка ж.

curăţirea cerealelor cuvîntul este comun curăţarea cerealelor cuvîntul este comun

зернопогрузчик м.

încărcător de cereale cuvîntul este comun

зерносушилка ж.

maşină de uscat grîne cuvîntul este comun seminţe cuvîntul este romînesc uscător de cereale cuvîntul este comun

зернохранилище с.

jitniţă cuvîntul este moldovenesc siloz cuvîntul este comun hambar cuvîntul este romînesc

зефир м.

zefir cuvîntul este comun

зима ж.

iarnă cuvîntul este comun

зимний л.

de iarnă cuvîntul este comun

зимовать л.

a ierna cuvîntul este comun

зимовка ж.

iernare cuvîntul este comun

зимовье с.

loc de iernat cuvîntul este comun

зимостойкий л.

rezistent la frig cuvîntul este comun rezistent la ger cuvîntul este comun

зипун м.

zăbun cuvîntul este moldovenesc zeghe cuvîntul este romînesc

злаки н.

păioase cuvîntul este moldovenesc grîne cuvîntul este moldovenesc cereale cuvîntul este comun

злато с.

aur cuvîntul este comun

златоглавый л.

cu cupole aurite cuvîntul este comun

златоуст м.

gură-de-aur cuvîntul este comun

злить л.

a mînia cuvîntul este moldovenesc a supăra cuvîntul este comun a înfuria cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "заблуждаться"

    Rusă

    Moldo/Română

    заблуждаться л. заблуждаться

    a greşi cuvîntul este comun a se înşela cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter