Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

забава ж.

joc cuvîntul este comun distracţie cuvîntul este comun amuzament cuvîntul este romînesc

забавляться л.

a se juca cuvîntul este comun a se distra cuvîntul este comun a se amuza cuvîntul este romînesc

забавник м.

poznaș cuvîntul este moldovenesc (om) șugubăţ cuvîntul este moldovenesc mucalit cuvîntul este comun glumeţ cuvîntul este romînesc

забавный л.

hazliu cuvîntul este moldovenesc şugubăţ cuvîntul este moldovenesc amuzant cuvîntul este romînesc nostim cuvîntul este romînesc

забагрить л.

a pescui cu cangea cuvîntul este moldovenesc a pescui cu ostia cuvîntul este romînesc

забаллотировать л.

a prăvăli la alegeri cuvîntul este moldovenesc a face să piardă alegerile cuvîntul este romînesc

забаловать л.

a alinta cuvîntul este moldovenesc a răsfăţa cuvîntul este comun

забастовать л.

a intra în grevă cuvîntul este comun

забастовка ж.

grevă cuvîntul este comun

забастовщик м.

grevist cuvîntul este comun

забвение с.

uitare cuvîntul este moldovenesc neant cuvîntul este romînesc

забег м.

alergare cuvîntul este moldovenesc cursă cuvîntul este romînesc

забегаловка ж.

bodegă cuvîntul este moldovenesc crîşmă cuvîntul este moldovenesc

забитый л.

năpăstuit cuvîntul este moldovenesc speriat cuvîntul este comun oprimat cuvîntul este romînesc

забить л.

a tăia cuvîntul este moldovenesc a ticsi cuvîntul este moldovenesc a umple cuvîntul este moldovenesc a astupa cuvîntul este moldovenesc a căsăpi cuvîntul este moldovenesc a bate cuvîntul este comun a bate cuvîntul este comun a marca (sport) cuvîntul este comun a supraîncărca cuvîntul este romînesc a înjunghia cuvîntul este romînesc a sacrifica cuvîntul este romînesc a închide cuvîntul este comun a fixa cuvîntul este comun

забияка ж.

pricinaş cuvîntul este moldovenesc (om) hărţăgos cuvîntul este moldovenesc zurbagiu cuvîntul este romînesc bătăuş cuvîntul este comun

заблаговременный л.

din timp cuvîntul este moldovenesc de cu vreme cuvîntul este moldovenesc prealabil cuvîntul este romînesc anticipat cuvîntul este romînesc

заблагорассудиться л.

a-i trăsni prin cap cuvîntul este moldovenesc a găsi de cuviință cuvîntul este comun

заблудиться л.

a se rătăci cuvîntul este comun

заблудший л.

destrăbălat cuvîntul este moldovenesc stricat cuvîntul este moldovenesc rătăcit cuvîntul este comun viciat cuvîntul este romînesc decăzut cuvîntul este romînesc

заблуждаться л.

a greşi cuvîntul este comun a se înşela cuvîntul este comun

заблуждение с.

rătăcire cuvîntul este moldovenesc greşeală cuvîntul este moldovenesc erezie cuvîntul este romînesc eroare cuvîntul este romînesc

забой м.

tăiere (a vitelor) cuvîntul este moldovenesc căsăpire cuvîntul este moldovenesc sacrificare cuvîntul este romînesc

забойщик м.

miner cuvîntul este comun

заболеваемость ж

morbiditate cuvîntul este comun îmbolnăvire cuvîntul este comun

заболевание с.

molimă cuvîntul este moldovenesc boală cuvîntul este comun maladie cuvîntul este romînesc

заболеть л.

a se îmbolnăvi cuvîntul este comun

заболоченный л.

băhnos cuvîntul este moldovenesc mlăştinos cuvîntul este comun mocirlos cuvîntul este romînesc

забор м.

zăplaz cuvîntul este moldovenesc gard cuvîntul este comun ulucă cuvîntul este romînesc

забористый л.

tare cuvîntul este moldovenesc înţepător cuvîntul este comun iute cuvîntul este comun picant cuvîntul este romînesc

забота ж.

îngrijire cuvîntul este comun grijă cuvîntul este comun preocupare cuvîntul este romînesc neliniște cuvîntul este comun

заботить л.

a îngrijora cuvîntul este comun a nelinişti cuvîntul este comun

заботиться л.

a purta de grijă cuvîntul este moldovenesc a se neliniști cuvîntul este comun

заботливо ч.

cu grijă cuvîntul este moldovenesc afectuos cuvîntul este romînesc atent cuvîntul este romînesc

заботливый л.

grijuliu cuvîntul este comun atent cuvîntul este romînesc

забрало с.

vizieră la coif cuvîntul este comun

забрать л.

a duce cu sine cuvîntul este moldovenesc a aresta cuvîntul este comun a lua cuvîntul este comun a reține cuvîntul este romînesc a-și însuși cuvîntul este romînesc

забраться л.

a se aburca cuvîntul este moldovenesc a se strecura cuvîntul este moldovenesc a se urca cuvîntul este romînesc a se fofila cuvîntul este romînesc

забрезжить л.

a se crăpa de ziuă cuvîntul este moldovenesc a se zori cuvîntul este romînesc

забродить л.

a începe dospirea cuvîntul este moldovenesc a începe fermentaţia cuvîntul este romînesc

забросать

a asalta cuvîntul este moldovenesc a acoperi cuvîntul este moldovenesc a împroşca cuvîntul este romînesc a copleşi cuvîntul este romînesc

забросить л.

a aduce cuvîntul este moldovenesc a se lăsa de... cuvîntul este moldovenesc a uita cuvîntul este moldovenesc a vîrî cuvîntul este moldovenesc a arunca departe cuvîntul este comun a transporta cuvîntul este comun a neglija cuvîntul este romînesc a abandona cuvîntul este romînesc a băga cuvîntul este romînesc a arunca undeva cuvîntul este comun

заброшенность ж.

părăginire cuvîntul este moldovenesc delăsare cuvîntul este romînesc

заброшенный л.

părăginit cuvîntul este moldovenesc părăsit cuvîntul este comun neglijat cuvîntul este romînesc

забрызгать л.

a stropi cuvîntul este comun a împroşca cuvîntul este comun

забулдыга м.

chilaci cuvîntul este moldovenesc beţiv cuvîntul este comun chefliu cuvîntul este romînesc

забывчивость ж.

lipsă de memorie cuvîntul este moldovenesc uituceală cuvîntul este comun amnezie cuvîntul este romînesc

забывчивый л.

uituc cuvîntul este comun

забытый л.

părăsit cuvîntul este comun uitat cuvîntul este comun

забыть л.

a uita cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "заболеваемость"

    Rusă

    Moldo/Română

    заболеваемость ж заболеваемость

    morbiditate cuvîntul este comun îmbolnăvire cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter