Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

кустарник м.

tufiş cuvîntul este moldovenesc lăstăriş cuvîntul este comun arborete cuvîntul este romînesc

кустарный л.

meşteşugăresc cuvîntul este moldovenesc artizanat cuvîntul este romînesc

кустарщина ж.

cîrpăceală cuvîntul este moldovenesc muncă neorganizată cuvîntul este romînesc

кустарь м.

meseriaş cuvîntul este moldovenesc meşteşugar cuvîntul este romînesc

кустистый л.

tufos cuvîntul este moldovenesc des cuvîntul este moldovenesc stufos cuvîntul este romînesc

куститься л.

a lăstări cuvîntul este comun

кутать л.

a încotoşmăna cuvîntul este moldovenesc a înfăşura cuvîntul este moldovenesc a înveli cuvîntul este romînesc a înfofoli cuvîntul este romînesc

кутеж м.

beţie cuvîntul este moldovenesc chef cuvîntul este romînesc

кутерьма ж.

harababură cuvîntul este moldovenesc învălmăşeală cuvîntul este romînesc

кутила м.

beţivan cuvîntul este moldovenesc petrecăreț cuvîntul este comun chefliu cuvîntul este romînesc

кутить л.

a chili cuvîntul este moldovenesc a petrece cuvîntul este comun a chefui cuvîntul este romînesc

кутузка ж.

dubă cuvîntul este moldovenesc zdup cuvîntul este romînesc arest cuvîntul este comun

кухня ж.

cuhne cuvîntul este moldovenesc bucătărie cuvîntul este comun

кухонный л.

de cuhne cuvîntul este moldovenesc de bucătărie cuvîntul este comun

куцый л.

fără coadă cuvîntul este comun mărginit cuvîntul este comun limitat cuvîntul este romînesc ciunt cuvîntul este romînesc berc cuvîntul este romînesc

кучер м.

vizitiu cuvîntul este moldovenesc surugiu cuvîntul este comun birjar cuvîntul este romînesc

кучерская ж.

camera vizitiilor cuvîntul este moldovenesc încăpere pentru birjari cuvîntul este romînesc

кучерской л.

de vizitiu cuvîntul este moldovenesc de birjar cuvîntul este romînesc

кучный л.

des cuvîntul este moldovenesc concentrat cuvîntul este romînesc

куш м.

bănet cuvîntul este moldovenesc sumă mare de bani cuvîntul este moldovenesc miza la jocul de cărţi cuvîntul este comun

кушак м.

chimir cuvîntul este moldovenesc centură cuvîntul este moldovenesc brîu cuvîntul este moldovenesc tisău cuvîntul este romînesc şerpar cuvîntul este romînesc cingătoare cuvîntul este romînesc

кушанье с.

mîncare cuvîntul este comun bucate cuvîntul este comun

кушать л.

a mînca cuvîntul este comun a ospăta cuvîntul este comun

кушетка ж.

sofa cuvîntul este moldovenesc canapea cuvîntul este romînesc

кювет м.

şanţ de scurgere cuvîntul este comun rigolă cuvîntul este romînesc

кюре с.

preot catolic cuvîntul este comun

кюрий м

curiu (chim.) cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "кабатчик"

    Rusă

    Moldo/Română

    кабатчик м. кабатчик

    crîşmar cuvîntul este moldovenesc cârciumar cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter