Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

луженый л.

cositorit cuvîntul este moldovenesc spoit cuvîntul este romînesc

лузга ж.

coji de răsărită cuvîntul este moldovenesc coji de floarea-soarelui cuvîntul este romînesc

лузгать л.

a mînca răsărită cuvîntul este comun a mînca seminţe de floarea-soarelui cuvîntul este romînesc

лук м.

ceapă (bot.) cuvîntul este comun arc cuvîntul este comun

лукавец м.

(om) viclean cuvîntul este moldovenesc perfid cuvîntul este romînesc

лукавить л.

a vicleni cuvîntul este moldovenesc a se preface cuvîntul este romînesc

лукавство с.

viclenie cuvîntul este moldovenesc perfidie cuvîntul este romînesc

лукавый л.

viclean cuvîntul este moldovenesc perfid cuvîntul este romînesc

луковица ж.

căpăţînă cuvîntul este moldovenesc bulb (de ceapă sau usturoi) cuvîntul este romînesc

лукошко с.

coşărcuţă cuvîntul este moldovenesc coşuleţ (din coajă de tei) cuvîntul este romînesc

луна ж.

lună cuvîntul este comun

лунатик м.

lunatic cuvîntul este moldovenesc somnambul cuvîntul este romînesc

лунка ж.

adîncitură cuvîntul este comun gaură cuvîntul este romînesc gropiţă cuvîntul este romînesc

лунь м.

uliu cuvîntul este moldovenesc erete cuvîntul este romînesc

лупа ж.

lupă cuvîntul este comun

лупин м.

lupin cuvîntul este moldovenesc niprală cuvîntul este romînesc

лупить л.

a coji cuvîntul este moldovenesc a jecmăni cuvîntul este moldovenesc a cotonogi cuvîntul este moldovenesc a jupi cuvîntul este comun a ciomăgi cuvîntul este romînesc a decoji cuvîntul este romînesc a jupui cuvîntul este comun a cere un preţ mare cuvîntul este comun a bate cuvîntul este comun

лупцевать л.

a biciui cuvîntul este comun a snopi în bătăi cuvîntul este romînesc

луч м.

rază cuvîntul este comun

лучевой л.

de radiaţie cuvîntul este moldovenesc de rază cuvîntul este romînesc radial cuvîntul este romînesc

лучезарный л.

luminos cuvîntul este comun strălucitor cuvîntul este comun

лучина ж.

surcea cuvîntul este moldovenesc aşchie cuvîntul este comun

лучистый л.

radiant cuvîntul este comun radiar (fiz.) cuvîntul este comun

лучник м.

arcaş cuvîntul este comun

лучок м.

ceapă mică cuvîntul este comun coarda ferestrăului cuvîntul este comun capcană pentru păsări cuvîntul este comun bagheta arcuşului cuvîntul este comun cepuşoară cuvîntul este comun

лучше л.

mai bun cuvîntul este comun mai bine cuvîntul este comun mai bună cuvîntul este comun

лущение с.

dezghiocare cuvîntul este moldovenesc dezmiriştire cuvîntul este moldovenesc afânare (a solului) cuvîntul este romînesc decorticare cuvîntul este romînesc

лущить л.

a dezghioca cuvîntul este moldovenesc a dezmirişti cuvîntul este moldovenesc a ara după seceriş cuvîntul este romînesc a decortica cuvîntul este romînesc

лыжи н.

schiuri cuvîntul este comun

лыжня ж.

pîrtie cuvîntul este moldovenesc pistă cuvîntul este romînesc

лыко с.

coajă cuvîntul este moldovenesc curmei cuvîntul este romînesc ţesut fibros cuvîntul este romînesc

лысеть л.

a pleşuvi cuvîntul este moldovenesc a cheli cuvîntul este romînesc

лысина ж.

pleşuvie cuvîntul este moldovenesc chelie cuvîntul este romînesc

лысый л.

pleşuv cuvîntul este moldovenesc pleşcat cuvîntul este moldovenesc chel cuvîntul este romînesc

львица ж.

leoaică cuvîntul este comun

льгота ж.

înlesnire cuvîntul este moldovenesc scutire cuvîntul este moldovenesc derogaţiune cuvîntul este romînesc privilegiu cuvîntul este romînesc

льдина ж.

sloi de gheaţă cuvîntul este comun

льновод м.

cultivator de in cuvîntul este comun

льнокудель м.

fuior de in cuvîntul este comun

льномялка ж.

maşină de meliţat in cuvîntul este comun

льнуть л.

a se lipi de cineva cuvîntul este moldovenesc a se ataşa de cineva cuvîntul este romînesc

льстец м.

linguşitor cuvîntul este comun adulator cuvîntul este comun

льстивый л.

linguşitor cuvîntul este comun adulator cuvîntul este comun

льстить л.

a linguşi cuvîntul este comun a adula cuvîntul este comun

любезничать л.

a fi galant cuvîntul este moldovenesc binevoitor cuvîntul este moldovenesc cordial cuvîntul este romînesc a fi curtenitor cuvîntul este romînesc

любезность ж.

bunăvoinţă cuvîntul este moldovenesc amabilitate cuvîntul este comun curtenie cuvîntul este romînesc

любезный л.

binevoitor cuvîntul este moldovenesc amabil cuvîntul este comun afabil cuvîntul este romînesc

любимая ж.

iubită cuvîntul este comun

любимчик м.

favorit cuvîntul este comun protejat cuvîntul este comun

любимый м.

iubit cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "лаз"

    Rusă

    Moldo/Română

    анютины-глазки анютины-глазки

    toporaşi cuvîntul este moldovenesc viorele cuvîntul este moldovenesc micşunele cuvîntul este romînesc panseluţe cuvîntul este romînesc

    безвылазно ч. безвылазно

    fără a ieşi cuvîntul este moldovenesc fără a părăsi locul cuvîntul este romînesc

    белоглазый л. белоглазый

    cu ochii albi cuvîntul este moldovenesc cu ochi de culoare deschisă cuvîntul este romînesc

    большеглазый л. большеглазый

    cu ochii mari cuvîntul este moldovenesc ochios cuvîntul este romînesc

    черноглазый л. черноглазый

    cu ochi negri cuvîntul este comun

    глаз м. глаз

    ochi cuvîntul este comun

    глазастый глазастый

    ochios cuvîntul este comun

    глазеть л. глазеть

    a se holba cuvîntul este comun a căsca ochii cuvîntul este comun

    глазированный глазированный

    glazurat cuvîntul este moldovenesc smălţuit cuvîntul este moldovenesc emailat cuvîntul este romînesc glasat cuvîntul este romînesc

    глазировать л. глазировать

    a glazura cuvîntul este moldovenesc a smălţui cuvîntul este moldovenesc a emaila cuvîntul este romînesc a glasa cuvîntul este romînesc

    глазировка ж. глазировка

    smălţuire cuvîntul este moldovenesc glazurare cuvîntul este moldovenesc emailare cuvîntul este romînesc glasare cuvîntul este romînesc

    глазник м. глазник

    oculist cuvîntul este moldovenesc oftalmolog cuvîntul este romînesc

    глазница ж. глазница

    orbita ochiului cuvîntul este comun

    глазок м. глазок

    1. ochişor cuvîntul este moldovenesc ochi mic cuvîntul este romînesc
    2. ferestruică cuvîntul este moldovenesc vizetă cuvîntul este romînesc vizor cuvîntul este romînesc
    3. ochi (bot.) cuvîntul este comun mugure cuvîntul este comun

    глазунья ж. глазунья

    ochiuri (culin.) cuvîntul este comun

    глазурование с. глазурование

    smălţuire cuvîntul este moldovenesc glazurare cuvîntul este moldovenesc glasare cuvîntul este romînesc emailare cuvîntul este romînesc

    глазурованный глазурованный

    smălţuit cuvîntul este moldovenesc glazurat cuvîntul este moldovenesc glasat cuvîntul este romînesc emailat cuvîntul este romînesc

    глазуровать л. глазуровать

    a smălţui cuvîntul este moldovenesc a glazura cuvîntul este moldovenesc a glasa cuvîntul este romînesc a emaila cuvîntul este romînesc

    глазурь ж. глазурь

    smalţ cuvîntul este moldovenesc glazură cuvîntul este moldovenesc email cuvîntul este romînesc

    кареглазый л. кареглазый

    cu ochi căprui cuvîntul este comun

    косоглазый л. косоглазый

    chiomb cuvîntul este moldovenesc ponciş cuvîntul este moldovenesc saşiu cuvîntul este romînesc

    лаз м. лаз

    1. strungă cuvîntul este moldovenesc trecătoare cuvîntul este romînesc
    2. gură de vizare cuvîntul este moldovenesc ieşire (de incendiu) cuvîntul este romînesc
    3. cărăruşă cuvîntul este moldovenesc potecă cuvîntul este romînesc

    лазанье с. лазанье

    aburcare cuvîntul este moldovenesc căţărare cuvîntul este comun

    лазарет м. лазарет

    lazaret cuvîntul este moldovenesc ambulanţă militară cuvîntul este romînesc infirmerie (înv.) cuvîntul este romînesc

    лазеечка ж. лазеечка

    strunguliţă cuvîntul este moldovenesc trecătoare îngustă cuvîntul este comun

    лазейка ж. лазейка

    1. strungă cuvîntul este moldovenesc trecătoare cuvîntul este romînesc
    2. uşiţă cuvîntul este moldovenesc cale de ieşire cuvîntul este romînesc

    лазер м. лазер

    laser cuvîntul este comun

    лазить л. лазить

    a se aburca cuvîntul este moldovenesc a se sui cuvîntul este moldovenesc a se urca cuvîntul este romînesc a se căţăra cuvîntul este comun

    лазурит м. лазурит

    lazurit cuvîntul este moldovenesc lapislazuli cuvîntul este romînesc lapis cuvîntul este romînesc

    лазурный л. лазурный

    albastru-deschis cuvîntul este comun azuriu cuvîntul este romînesc

    лазурь ж. лазурь

    culoare albastru-deschis cuvîntul este comun azur cuvîntul este romînesc

    лазутчик м. лазутчик

    iscoadă cuvîntul este moldovenesc spion cuvîntul este comun agent cuvîntul este romînesc

    лазящий л. лазящий

    căţărător cuvîntul este comun

    неоплазма ж. неоплазма

    neoplasmă cuvîntul este comun

    непролазный л. непролазный

    de netrecut cuvîntul este moldovenesc de nestrăbătut cuvîntul este romînesc

    облазить л. облазить

    a scotoci cuvîntul este moldovenesc a cotrobăi cuvîntul este moldovenesc a cutreiera cuvîntul este romînesc

    одноглазый л. одноглазый

    chior cuvîntul este comun ciclop cuvîntul este comun

    плазма ж. плазма

    plasmă cuvîntul este comun

    поглазеть л. поглазеть

    a se holba cuvîntul este moldovenesc a se uita cuvîntul este romînesc

    полазить л. полазить

    a se aburca cuvîntul este moldovenesc a se sui cuvîntul este moldovenesc a se urca cuvîntul este romînesc a se căţăra cuvîntul este comun

    салазки н. салазки

    1. săniuţă cuvîntul este comun
    2. cărucior cuvîntul este moldovenesc sanie cuvîntul este comun glisieră (tehn.) cuvîntul este romînesc

    сглазить л. сглазить

    a deochea cuvîntul este comun

    слазить л. слазить

    1. a se aburca cuvîntul este moldovenesc a se urca cuvîntul este romînesc
    2. a-şi da drumul în jos cuvîntul este moldovenesc a coborî cuvîntul este comun

    соблазн м. соблазн

    ispită cuvîntul este moldovenesc tentație cuvîntul este romînesc

    соблазнитель м. соблазнитель

    ispititor cuvîntul este moldovenesc tentant cuvîntul este romînesc

    соблазнительно ч. соблазнительно

    ispititor cuvîntul este moldovenesc tentant cuvîntul este romînesc

    соблазнительный л. соблазнительный

    ispititor cuvîntul este moldovenesc tentant cuvîntul este romînesc

    соблазнить л. соблазнить

    a ispiti cuvîntul este moldovenesc a tenta cuvîntul este romînesc

    соблазниться л. соблазниться

    a se lăsa ispitit cuvîntul este moldovenesc a se lăsa tentat cuvîntul este romînesc

    водолаз м. водолаз

    scafandru cuvîntul este moldovenesc scafandrier cuvîntul este romînesc

    вылазка ж. вылазка

    ieşire cuvîntul este moldovenesc incursiune cuvîntul este romînesc

    яблоко (глазное) с. яблоко (глазное)

    glob ocular (med.) cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter