Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

любоваться л.

a privi cu plăcere a admira

любовник м.

ibovnic amant

любовница ж.

ibovnică amantă

любовный л.

de dragoste drăgăstos afectuos

любовь ж.

iubire dragoste amor

любознательность ж.

sete de cunoștințe curiozitate dorința de a ști

любой л.

oricare oricine

любопытство с.

curiozitate indiscretă

люди н.

norod oameni lume mulţime

людской л.

omenesc uman

люкарна ж.

lucarnă geam mic

люлька ж.

scrînciob lulea leagăn pipă belceu

люнет м.

ochean lunetă

люпин м.

lupin (bot.) niprală (bot.)

люстра ж.

candelabru policandru lustră

лютня ж.

alăută lăută

лютовать л.

a bîntui a face ravagii

лютость ж.

cruzime ferocitate

лютый л.

crunt feroce

люцерна ж.

lucernă (bot.) culbecească (bot.)

лягать л.

a zvîrli a lovi cu copita a bate

ляжка ж.

coapsă (la om)

лязг м.

zăngănit zornăit

лязгнуть л.

a zăngăni a zornăi

лямка ж.

chingă curea lată

ляпнуть л.

a spune ceva nelalocul său (fig.) a trânti o prostie (fig.)

ляпсус м.

greşeală lapsus lacună

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter