Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

медовуха ж.

mied cuvîntul este moldovenesc hidromel cuvîntul este romînesc

медогонка ж.

centrifugă pentru miere cuvîntul este comun

медолечение с.

lecuire cu miere cuvîntul este moldovenesc apiterapie cuvîntul este romînesc

медоносный л.

aducător de miere cuvîntul este moldovenesc melifer cuvîntul este romînesc

медосмотр м.

examen medical cuvîntul este comun

медоточивый л.

dulceag cuvîntul este moldovenesc linguşitor cuvîntul este moldovenesc mieros cuvîntul este romînesc

медпункт м.

punct medical cuvîntul este comun

медработник м.

lucrător medical cuvîntul este comun

медсестра ж.

soră cuvîntul este moldovenesc asistentă medicală cuvîntul este comun

медуза ж.

meduză cuvîntul este comun

медуница ж.

mierea-ursului cuvîntul este moldovenesc lumânărică (bot.) cuvîntul este romînesc

медучилище с.

colegiu de medicină cuvîntul este comun

медь ж.

cupru cuvîntul este comun aramă cuvîntul este comun

медяк м.

monedă de aramă cuvîntul este comun

медянистый л.

arămiu cuvîntul este comun

медяница ж.

şopîrlă-fără-picioare cuvîntul este moldovenesc ceciliz (zool.) cuvîntul este romînesc

медянка ж.

cocleală cuvîntul este moldovenesc năpîrcă cuvîntul este moldovenesc carbonat de cupru cuvîntul este romînesc viperă cuvîntul este romînesc

межа ж.

hat cuvîntul este moldovenesc méjdină cuvîntul este moldovenesc hotar cuvîntul este romînesc

междометие с.

interjecţie cuvîntul este comun

между г.

dintre cuvîntul este comun între cuvîntul este comun

междугородный л.

interurban cuvîntul este comun

международный л.

internaţional cuvîntul este comun

междуречье с.

între două rîuri cuvîntul este moldovenesc interfluviu cuvîntul este romînesc

межевальный л.

de hotărnicire cuvîntul este moldovenesc de parcelare cuvîntul este romînesc

межевание с.

hotărnicire cuvîntul este moldovenesc bornare cuvîntul este romînesc

межевать л.

a hotărnici cuvîntul este moldovenesc a pune hotar cuvîntul este romînesc

межеваться л.

a se hotărnici cuvîntul este moldovenesc a parcela cuvîntul este romînesc

межнациональный л.

interetnic cuvîntul este comun

межпарламентский л.

interparlamentar cuvîntul este comun

межпартийный л.

interpartinic cuvîntul este comun

межрайонный л.

interraional cuvîntul este comun

мезальянс м.

mezalianţă cuvîntul este comun

мезга ж.

tescovină cuvîntul este moldovenesc boştină cuvîntul este romînesc

мезонин м.

antresol cuvîntul este moldovenesc mezanin (arhit.) cuvîntul este comun

мекать л.

a bolmoji cuvîntul este comun

мексиканцы н.

mexicani cuvîntul este comun

мел м.

cretă cuvîntul este comun

меланин м.

melanină cuvîntul este comun

меланхолик м.

abătut cuvîntul este moldovenesc melancolic cuvîntul este comun deprimat cuvîntul este romînesc

меланхолия ж.

alean cuvîntul este moldovenesc melancolie cuvîntul este comun deprimare cuvîntul este romînesc

меласса ж.

melasă cuvîntul este comun

меление с.

mîlire cuvîntul este moldovenesc înnămolire cuvîntul este romînesc

мелеть л.

a se mîli cuvîntul este moldovenesc a se înnămoli cuvîntul este romînesc

мелиоративный л.

ameliorativ cuvîntul este comun

мелиоратор м.

ameliorator cuvîntul este comun

мелиорировать л.

a ameliora cuvîntul este comun

мелисса ж.

melisă cuvîntul este comun

мелкий л.

mititel cuvîntul este moldovenesc mărunt cuvîntul este comun mic cuvîntul este romînesc

мелколесье с.

huceag cuvîntul este moldovenesc lăstăriş cuvîntul este romînesc

мелованный л.

cretat cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "мажоритарный"

    Rusă

    Moldo/Română

    мажоритарный л. мажоритарный

    majoritar cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter