Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

мастит м.

mastită cuvîntul este comun

маститый л.

de vază cuvîntul este moldovenesc respectabil cuvîntul este comun distins cuvîntul este romînesc

масть ж.

culoare cuvîntul este comun

маштаб м.

scară cuvîntul este comun

мат

mat cuvîntul este comun

матадор м.

matador cuvîntul este comun

математик м.

matematician cuvîntul este comun

математика ж.

matematică cuvîntul este comun

матереть л.

a se maturiza cuvîntul este comun

материал м.

pînză cuvîntul este moldovenesc material cuvîntul este comun stofă cuvîntul este romînesc

материализация ж.

materializare cuvîntul este comun

материализовать л.

a materializa cuvîntul este comun

материалист м.

materialist cuvîntul este comun

материально ч.

material cuvîntul este comun

материк м.

continent cuvîntul este comun

материковый л.

continental cuvîntul este comun

материнский л.

matern cuvîntul este comun

материнство с.

maternitate cuvîntul este comun

материя ж.

materie cuvîntul este comun substanţă cuvîntul este comun

матерчатый л.

de pînză cuvîntul este moldovenesc de stofă cuvîntul este romînesc

матерый л.

mare cuvîntul este moldovenesc înverșunat cuvîntul este moldovenesc înrăit cuvîntul este moldovenesc zdravăn cuvîntul este moldovenesc inveterat cuvîntul este romînesc voinic (animal) cuvîntul este romînesc matur cuvîntul este romînesc înfuriat (fig.) cuvîntul este romînesc

матерь ж.

mamă cuvîntul este comun

матка

matcă cuvîntul este moldovenesc etc.) cuvîntul este comun cerbi cuvîntul este comun matcă (la albine cuvîntul este comun uter cuvîntul este comun mitră (anat.) cuvîntul este romînesc

матовый л.

mat cuvîntul este moldovenesc întunecat cuvîntul este comun opac cuvîntul este romînesc fără luciu cuvîntul este romînesc

матрас м.

saltea cuvîntul este moldovenesc somieră cuvîntul este romînesc mindir cuvîntul este romînesc

матрасник м.

învelitoare pentru saltea cuvîntul este moldovenesc husă pentru somieră cuvîntul este romînesc

матриархат м.

matriarhat cuvîntul este comun

матримониальный л.

de căsătorie cuvîntul este moldovenesc matrimonial cuvîntul este comun

матрица ж.

matriţă cuvîntul este comun

матрицировать л.

a matriţa cuvîntul este comun

матрона ж.

matroană cuvîntul este comun

матрос м.

marinar cuvîntul este moldovenesc matelot cuvîntul este romînesc

матроска ж.

soţie de marinar cuvîntul este comun bluză de marinar cuvîntul este comun

матушка ж.

măicuţă cuvîntul este moldovenesc popoaie cuvîntul este moldovenesc matuşcă cuvîntul este moldovenesc preoteasă cuvîntul este romînesc mamă cuvîntul este romînesc maică cuvîntul este romînesc

мать ж.

mamă cuvîntul este comun

мать-и-мачеха ж.

podbal cuvîntul este moldovenesc limba-vecinei (bot.) cuvîntul este romînesc

мафиози м.

mafiot cuvîntul este comun

мафия ж.

mafie cuvîntul este comun

махина ж.

nămilă cuvîntul este moldovenesc colos cuvîntul este romînesc

махинатор м.

afacerist cuvîntul este moldovenesc escroc cuvîntul este romînesc

махинация ж.

maşinaţie cuvîntul este moldovenesc şmecherie cuvîntul este comun mișmaș cuvîntul este romînesc tertip cuvîntul este romînesc

махнуть л.

a flutura cuvîntul este moldovenesc a se repezi cuvîntul este moldovenesc a face semn cuvîntul este moldovenesc a pleca cuvîntul este comun a da o raită cuvîntul este comun a da din… cuvîntul este romînesc a agita cuvîntul este romînesc a trece în grabă cuvîntul este romînesc a se arunca cuvîntul este comun a sări cuvîntul este comun

махорка ж.

mahorcă cuvîntul este moldovenesc tutun cuvîntul este romînesc

махровый л.

scămos cuvîntul este moldovenesc înrăit cuvîntul este moldovenesc bătut (despre flori) cuvîntul este comun pufos cuvîntul este comun flaușat (textil.) cuvîntul este romînesc din cale afară de… (peior.) cuvîntul este romînesc cu flori duble cuvîntul este romînesc

мачеха ж.

maştehă cuvîntul este moldovenesc mamă vitregă cuvîntul este romînesc

мачта ж.

arbore cuvîntul este moldovenesc catarg cuvîntul este comun

машина ж.

maşină cuvîntul este comun

машинально ч.

maşinal cuvîntul este moldovenesc automat cuvîntul este moldovenesc instinctiv cuvîntul este romînesc mecanic cuvîntul este romînesc

машинист м.

maşinist cuvîntul este comun

машинистка ж.

dactilografă cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "мазилка"

    Rusă

    Moldo/Română

    мазилка ж. мазилка

    periuţă de zugrav cuvîntul este moldovenesc bidinea cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter