Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

мастит м.

mastită

маститый л.

de vază respectabil distins

масть ж.

culoare

мат

mat

математик м.

matematician

матереть л.

a se maturiza

материал м.

material pînză stofă

Материализация ж.

a materializa materializare

материализовать л.

materializare a materializa

материк м.

continent

материя ж.

materie substanţă

матерчатый л.

de pînză de stofă

матерый л.

mare (animal) înrăit (fig.) matur inveterat zdravăn (animal) înverșunat (fig.) voinic înfuriat

матка

matcă uter mitră

матка

matcă (la albine, cerbi, etc.)

матовый л.

mat fără luciu întunecat opac

матрас м.

saltea mindir somieră

матрасник м.

învelitoare pentru saltea husă pentru somieră

матримониальный л.

de căsătorie matrimonial

матрица ж.

matriţă

матрона ж.

matroană

матрос м.

marinar matelot

матроска ж.

soţie de marinar bluză de marinar

матушка ж.

măicuţă matuşcă maică preoteasă popoaie mamă

мать ж.

mamă

мать-и-мачеха ж.

podbal (bot.) limba-vecinei (bot.)

махина ж.

nămilă colos

махинатор м.

afacerist escroc

махинация ж.

maşinaţie tertip şmecherie mișmaș

махнуть л.

a flutura a se repezi a pleca a agita a sări a face semn a da o raită a da din… a se arunca a trece în grabă

махорка ж.

mahorcă tutun

махровый л.

bătut (despre flori) înrăit (peior.) pufos cu flori duble din cale afară de… (peior.) flaușat (textil.) scămos

мачеха ж.

maştehă mamă vitregă

мачта ж.

arbore catarg

машина ж.

maşină

машинально ч.

maşinal mecanic automat instinctiv

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter