Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

отпирательство с.

tăgăduire cuvîntul este moldovenesc tăgadă cuvîntul este moldovenesc negare cuvîntul este romînesc

отписка ж.

răspuns de mîntuială cuvîntul este moldovenesc răspuns formal cuvîntul este romînesc

отпихнуть л.

a da la o parte cuvîntul este moldovenesc a împinge cuvîntul este romînesc

отплата ж.

răsplată cuvîntul este moldovenesc răzbunare cuvîntul este moldovenesc răfuială cuvîntul este romînesc

отплатить л.

a răsplăti cuvîntul este moldovenesc a recompensa cuvîntul este romînesc

отплыть л.

a porni (despre vapor cuvîntul este moldovenesc luntre) cuvîntul este moldovenesc a pleca (plutind) cuvîntul este comun

отповедь ж.

răspuns cuvîntul este moldovenesc ripostă cuvîntul este romînesc

отползти л.

a se tîrîi cuvîntul este comun

отполировать л.

a şlefui cuvîntul este moldovenesc a polei cuvîntul este romînesc

отполоскать л.

a clăti cuvîntul este comun

отполосовать л.

a lovi cuvîntul este romînesc a croi (cu biciul) cuvîntul este romînesc

отпор м.

împotrivire cuvîntul este moldovenesc ripostă cuvîntul este romînesc rezistenţă cuvîntul este romînesc

отпороть л.

a descoase cuvîntul este moldovenesc a desface cuvîntul este romînesc

отпороться л.

a se descoase cuvîntul este moldovenesc a se desface cuvîntul este romînesc

отправитель м.

expeditor cuvîntul este comun

отправить л.

a trimite cuvîntul este moldovenesc a expedia cuvîntul este comun

отправиться л.

a porni cuvîntul este moldovenesc a se duce cuvîntul este moldovenesc a pleca cuvîntul este comun

отправка ж.

trimitere cuvîntul este moldovenesc expediere cuvîntul este comun

отправление с.

pornire cuvîntul este moldovenesc plecare cuvîntul este comun

отправной л.

de pornire cuvîntul este moldovenesc de începere cuvîntul este moldovenesc iniţial cuvîntul este romînesc de reper cuvîntul este romînesc

отпраздновать л.

a serba cuvîntul este moldovenesc a marca cuvîntul este romînesc a sărbători cuvîntul este romînesc

отпробовать л.

a gusta cuvîntul este comun a proba cuvîntul este romînesc a încerca cuvîntul este romînesc

отпросить л.

a cere învoire cuvîntul este moldovenesc a solicita o permisiune cuvîntul este romînesc

отпрыск м.

mlădiţă cuvîntul este moldovenesc lăstar cuvîntul este romînesc

отпрянуть л.

a se izbi înapoi cuvîntul este moldovenesc a sări înapoi cuvîntul este comun

отпугнуть л.

a speria cuvîntul este comun

отпуск м.

concediu cuvîntul este comun vacanţă cuvîntul este comun

отпуст м.

otpust cuvîntul este moldovenesc rugăciune de încheiere (bis.) cuvîntul este romînesc

отпустить л.

a da voie cuvîntul este moldovenesc a elibera cuvîntul este moldovenesc a da drumul cuvîntul este romînesc a permite cuvîntul este romînesc

отпущение с.

iertare cuvîntul este moldovenesc indulgenţă cuvîntul este romînesc

отработать л.

a lucra în contul unei datorii cuvîntul este moldovenesc a se achita prin muncă cuvîntul este romînesc

отработка ж.

prelucrare cuvîntul este moldovenesc şlefuire cuvîntul este romînesc

отрава ж.

otravă cuvîntul este comun

отравитель м.

otrăvitor cuvîntul este comun

отравить л.

a otrăvi cuvîntul este comun a intoxica cuvîntul este romînesc

отравиться л.

a se otrăvi cuvîntul este comun a se intoxica cuvîntul este romînesc

отравление с.

otrăvire cuvîntul este comun intoxicare cuvîntul este romînesc

отрада ж.

mîngîiere cuvîntul este moldovenesc alinare cuvîntul este romînesc

отражаемый л.

oglindit cuvîntul este comun reflectat cuvîntul este comun

отражатель м.

reflector cuvîntul este comun

отражение с.

oglindire cuvîntul este comun reflectare cuvîntul este comun

отразить л.

a oglindi cuvîntul este comun a reflecta cuvîntul este comun

отразиться

a se oglindi cuvîntul este comun a se reflecta cuvîntul este comun

отрапортовать л.

a face o dare de samă cuvîntul este comun a raporta cuvîntul este comun

отрасль ж.

ramură cuvîntul este moldovenesc branşă cuvîntul este romînesc domeniu cuvîntul este romînesc

отребье с.

secătură (fig.) cuvîntul este moldovenesc scursură cuvîntul este moldovenesc resturi cuvîntul este comun deşeuri cuvîntul este comun om de nimic cuvîntul este romînesc lepădătură cuvîntul este romînesc

отрегулировать л.

a potrivi cuvîntul este moldovenesc a regla cuvîntul este romînesc

отредактировать л.

a redacta cuvîntul este comun

отрезать л.

a tăia cuvîntul este comun

отрезветь л.

a se trezi cuvîntul este moldovenesc a se dezmetici cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "обагрить"

    Rusă

    Moldo/Română

    обагрить л. обагрить

    a împurpura cuvîntul este comun

    обагриться л. обагриться

    a se împurpura cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter