Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

очаровательно ч.

încîntător cuvîntul este moldovenesc fermecător cuvîntul este romînesc

очаровательность ж.

vrajă cuvîntul este moldovenesc farmec cuvîntul este romînesc

очаровательный л.

încîntător cuvîntul este moldovenesc fermecător cuvîntul este romînesc

очаровать л.

a vrăji cuvîntul este moldovenesc a fermeca cuvîntul este romînesc

очевидец м.

martor ocular cuvîntul este comun

очевидно ч.

pe semne cuvîntul este moldovenesc probabil cuvîntul este romînesc cum se vede cuvîntul este romînesc

очевидность ж.

caracter vădit cuvîntul este moldovenesc evidenţă cuvîntul este comun

очень ч.

foarte cuvîntul este comun

очередной л.

de rînd cuvîntul este moldovenesc curent cuvîntul este moldovenesc ordinar cuvîntul este romînesc următor cuvîntul este romînesc

очередь ж.

rînd cuvîntul este moldovenesc rafală cuvîntul este moldovenesc coadă cuvîntul este comun tranşă cuvîntul este comun salvă cuvîntul este romînesc ordine de succesiune cuvîntul este romînesc

очерк м.

schiţă cuvîntul este moldovenesc nuvelă cuvîntul este romînesc

очеркист м.

autor de schiţe cuvîntul este moldovenesc povestitor cuvîntul este romînesc nuvelist cuvîntul este romînesc

очернитель м.

hulitor cuvîntul este moldovenesc ponegritor cuvîntul este moldovenesc denigrator cuvîntul este romînesc defăimător cuvîntul este romînesc

очернить л.

a huli cuvîntul este moldovenesc a ponegri cuvîntul este moldovenesc a denigra cuvîntul este romînesc a defăima cuvîntul este romînesc

очерствелый л.

neînduplecat cuvîntul este moldovenesc dur cuvîntul este moldovenesc abrutizat cuvîntul este romînesc aspru cuvîntul este romînesc

очерстветь л.

a deveni neînduplecat cuvîntul este moldovenesc a se abrutiza cuvîntul este romînesc

очертание с.

contur cuvîntul este moldovenesc profil cuvîntul este romînesc

очертить л.

a contura cuvîntul este moldovenesc a profila cuvîntul este romînesc

очесать л.

a răgila cuvîntul este moldovenesc a pieptăna cuvîntul este romînesc

очески н.

pacişe cuvîntul este moldovenesc

очинить л.

a ascuţi (un creion) cuvîntul este comun

очиститель м.

filtru cuvîntul este moldovenesc dispozitiv de curăţire cuvîntul este comun purjor cuvîntul este romînesc epurator cuvîntul este romînesc

очистить л.

a deşerta cuvîntul este moldovenesc a curăţi cuvîntul este comun a evacua cuvîntul este romînesc a vărsa cuvîntul este romînesc a epura cuvîntul este romînesc a filtra cuvîntul este romînesc

очистка ж.

curăţire cuvîntul este comun epurare cuvîntul este romînesc

очистки н.

resturi cuvîntul este moldovenesc coji cuvîntul este romînesc

очищение с.

curăţire cuvîntul este comun epurare cuvîntul este romînesc

очки н.

ochelari cuvîntul este comun

очко с.

ochi cuvîntul este moldovenesc bortă cuvîntul este moldovenesc punct (sport.) cuvîntul este comun mugur (agr.) cuvîntul este romînesc gaură (tehn.) cuvîntul este romînesc

очкование с.

hultuire în ochi cuvîntul este moldovenesc altoire în ochi cuvîntul este romînesc

очковтиратель м.

pungaş cuvîntul este moldovenesc mistificator cuvîntul este romînesc

очковтирательство с.

amăgire cuvîntul este moldovenesc pungășie cuvîntul este moldovenesc mistificare cuvîntul este romînesc

очнуться л.

a se trezi cuvîntul este moldovenesc a-şi reveni cuvîntul este romînesc a se dezmetici cuvîntul este romînesc

очумелый л.

buimac cuvîntul este moldovenesc zăpăcit cuvîntul este romînesc

очуметь л.

a se zăluzi cuvîntul este moldovenesc a se sminti cuvîntul este romînesc

очутиться л.

a nimeri cuvîntul este moldovenesc a se pomeni cuvîntul este romînesc

очухаться л.

a se trezi cuvîntul este moldovenesc a-şi veni în fire cuvîntul este romînesc

ошалелый л.

buimăcit cuvîntul este moldovenesc aiurit cuvîntul este romînesc

ошалеть л.

a se buimăci cuvîntul este moldovenesc a-şi pierde capul cuvîntul este romînesc

ошарашить л.

a mira cuvîntul este moldovenesc a ului cuvîntul este moldovenesc a stupefia cuvîntul este romînesc a uimi cuvîntul este comun

ошвартовать л.

a lega corabia de chei cuvîntul este comun a acosta (mar.) cuvîntul este comun

ошвартоваться л.

a se lega de chei cuvîntul este comun a acosta (mar.) cuvîntul este comun

ошейник м.

zgardă cuvîntul este comun

ошеломительный л.

de mirare cuvîntul este moldovenesc uluitor cuvîntul este moldovenesc surprinzător cuvîntul este romînesc uimitor cuvîntul este comun

ошеломить л.

a mira cuvîntul este moldovenesc a ului cuvîntul este moldovenesc a stupefia cuvîntul este romînesc a uimi cuvîntul este comun

ошеломление с.

mirare cuvîntul este moldovenesc uluială cuvîntul este moldovenesc stupoare cuvîntul este romînesc

ошеломляющий л.

de mirare cuvîntul este moldovenesc uluitor cuvîntul este moldovenesc stupefiant cuvîntul este romînesc surprinzător cuvîntul este romînesc

ошелушить л.

a curăţi de coajă cuvîntul este comun a decortica cuvîntul este romînesc

ошибиться л.

a greşi cuvîntul este moldovenesc a se înşela cuvîntul este romînesc

ошибка ж.

greşeală cuvîntul este moldovenesc eroare cuvîntul este romînesc

ошибочно ч.

din greşeală cuvîntul este moldovenesc din eroare cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "обагрить"

    Rusă

    Moldo/Română

    обагрить л. обагрить

    a împurpura cuvîntul este comun

    обагриться л. обагриться

    a se împurpura cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter