Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

оазис м.

oază cuvîntul este comun

обагрение с.

împurpurare cuvîntul este comun

обагрить л.

a împurpura cuvîntul este comun

обагриться л.

a se împurpura cuvîntul este comun

обалделый л.

buimac cuvîntul este moldovenesc năuc cuvîntul este comun zăpăcit cuvîntul este romînesc

обалдение с.

buimăcire cuvîntul este moldovenesc năucire cuvîntul este comun zăpăcire cuvîntul este romînesc

обалдеть л.

a se buimăci cuvîntul este moldovenesc a se năuci cuvîntul este comun a zăpăci cuvîntul este romînesc

обалдуй м.

neghiob cuvîntul este moldovenesc gogoman cuvîntul este comun imbecil cuvîntul este romînesc

обанкротиться л.

a da faliment cuvîntul este moldovenesc a nu izbuti cuvîntul este moldovenesc a eşua (fig.) cuvîntul este romînesc a suferi fiasco cuvîntul este romînesc

обаяние с.

gingăşie cuvîntul este moldovenesc farmec cuvîntul este moldovenesc fascinaţie cuvîntul este romînesc graţie cuvîntul este romînesc

обаятельный л.

fermecător cuvîntul este moldovenesc fascinant cuvîntul este romînesc

обвал м.

năruire cuvîntul este moldovenesc prăbuşire cuvîntul este moldovenesc surpare cuvîntul este romînesc

обвалить л.

a prăbuşi cuvîntul este moldovenesc a nărui cuvîntul este moldovenesc a dărâma cuvîntul este romînesc a surpa cuvîntul este romînesc

обвалиться л.

a se prăbuşi cuvîntul este moldovenesc a se nărui cuvîntul este moldovenesc a se dărâma cuvîntul este romînesc a se surpa cuvîntul este romînesc

обвальный л.

de năruire cuvîntul este moldovenesc de surpare cuvîntul este romînesc

обвалять л.

a tăvăli cuvîntul este comun a da prin ceva cuvîntul este comun

обваляться л.

a se mînji cuvîntul este moldovenesc a se tăvăli cuvîntul este comun a se murdări cuvîntul este romînesc

обведение с.

împrejmuire cuvîntul este moldovenesc conturare cuvîntul este moldovenesc îngrădire cuvîntul este moldovenesc contur) cuvîntul este romînesc trasare (a unui cerc cuvîntul este romînesc înconjurare cuvîntul este romînesc

обвернуть л.

a înveli cuvîntul este comun a înfăşura cuvîntul este comun

обвесить л.

a amăgi cuvîntul este moldovenesc a anina cuvîntul este moldovenesc a agăța cuvîntul este comun a înşela (la cîntar) cuvîntul este comun

обветшалый л.

jerpelit cuvîntul este moldovenesc învechit cuvîntul este moldovenesc dărăpănat cuvîntul este romînesc

обвинение с.

învinuire cuvîntul este moldovenesc acuzare cuvîntul este comun inculpare cuvîntul este romînesc

обвинитель м.

procuror cuvîntul este comun

обвинительный л.

de învinuire cuvîntul este moldovenesc de acuzare cuvîntul este comun de inculpare cuvîntul este romînesc

обвинить л.

a învinui cuvîntul este moldovenesc a acuza cuvîntul este comun a inculpa cuvîntul este romînesc

обвиняемый м.

învinuit cuvîntul este moldovenesc acuzat cuvîntul este comun inculpat cuvîntul este romînesc

обвислый л.

pleoştit cuvîntul este moldovenesc lăbărțat cuvîntul este romînesc

обвить л.

a încolăci cuvîntul este moldovenesc a înfăşura cuvîntul este comun a cuprinde cuvîntul este romînesc

обвод м.

îngrădire cuvîntul este moldovenesc conturare cuvîntul este comun încercuire cuvîntul este romînesc

обводнение с.

irigare cuvîntul este comun

обволакивание с.

învăluire cuvîntul este moldovenesc acoperire cuvîntul este romînesc

обволочь л.

a învălui cuvîntul este moldovenesc a acoperi cuvîntul este romînesc

обворовать л.

a jecmăni cuvîntul este romînesc a jefui cuvîntul este comun

обворожительный л.

încîntător cuvîntul este moldovenesc fascinant cuvîntul este romînesc

обворожить л.

a încînta cuvîntul este moldovenesc a fascina cuvîntul este romînesc

обвыкнуть л.

a se obişnui cuvîntul este moldovenesc a se deprinde cuvîntul este moldovenesc a se conforma cuvîntul este romînesc

обвязать л.

a lega cuvîntul este comun a înfăşura cuvîntul este comun

обвязка ж.

legare cuvîntul este comun înfăşurare cuvîntul este comun

обвялить л.

a usca cuvîntul este comun a deshidrata cuvîntul este romînesc

обгадить л.

a măscări cuvîntul este moldovenesc a scîrnăvi cuvîntul este moldovenesc a pângări cuvîntul este romînesc a murdări cuvîntul este romînesc

обглодать л.

a roade un ciolan cuvîntul este moldovenesc a roade un os cuvîntul este romînesc

обгон м.

depăşire cuvîntul este comun

обгорелый л.

pîrjolit cuvîntul este moldovenesc ars cuvîntul este comun

обгореть л.

a se pîrli cuvîntul este moldovenesc a arde cuvîntul este comun

обделать л.

a prelucra cuvîntul este moldovenesc a făţui cuvîntul este moldovenesc a aranja cuvîntul este comun a face cuvîntul este comun a fasona cuvîntul este romînesc a modela cuvîntul este romînesc

обделить л.

a nedreptăţi cuvîntul este comun a înşela cuvîntul este comun a dezavantaja cuvîntul este romînesc

обделка ж.

prelucrare cuvîntul este moldovenesc finisaj cuvîntul este romînesc

обдерганный л.

ponosit cuvîntul este moldovenesc zdrenţuit cuvîntul este moldovenesc jerpelit cuvîntul este romînesc rupt cuvîntul este romînesc

обдирала ж.

jecmănitor cuvîntul este romînesc jefuitor cuvîntul este comun

обдуманность ж.

cumpănire cuvîntul este comun chibzuire cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "обведение"

    Rusă

    Moldo/Română

    обведение с. обведение

    1. împrejmuire cuvîntul este moldovenesc îngrădire cuvîntul este moldovenesc înconjurare cuvîntul este romînesc
    2. conturare cuvîntul este moldovenesc contur) cuvîntul este romînesc trasare (a unui cerc cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter