Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

обласкать л.

a alinta cuvîntul este moldovenesc a mîngîia cuvîntul este moldovenesc a dezmierda cuvîntul este romînesc

область ж.

ramură cuvîntul este moldovenesc sferă cuvîntul este moldovenesc regiune cuvîntul este comun tărâm cuvîntul este romînesc domeniu cuvîntul este romînesc

облачение с.

odăjdii cuvîntul este moldovenesc veşminte cuvîntul este comun

облачить л.

a pune odăjdii cuvîntul este moldovenesc a înveşmânta cuvîntul este romînesc

облачиться л.

a-şi pune odăjdiile cuvîntul este moldovenesc a se înveşmânta cuvîntul este romînesc

облачность ж.

înnourare cuvîntul este moldovenesc nebulozitate cuvîntul este romînesc

облачный л.

înnourat cuvîntul este moldovenesc noros cuvîntul este romînesc

облаять л.

a hămăi cuvîntul este moldovenesc a ocărî cuvîntul este moldovenesc a certa (fig.) cuvîntul este romînesc a lătra cuvîntul este romînesc

облегчение с.

înlesnire cuvîntul este moldovenesc uşurare cuvîntul este comun facilitare cuvîntul este romînesc

облегчить л.

a uşura cuvîntul este moldovenesc a domoli cuvîntul este moldovenesc a alina cuvîntul este moldovenesc a atenua cuvîntul este romînesc a potoli cuvîntul este romînesc a facilita cuvîntul este romînesc

обледенелый л.

îngheţat cuvîntul este comun

обледенение с.

îngheţare cuvîntul este comun

обледенеть л.

a îngheţa cuvîntul este comun

облезлый л.

pleşuv cuvîntul este moldovenesc ponosit cuvîntul este moldovenesc năpîrlit cuvîntul este moldovenesc ros (fig.) cuvîntul este romînesc jerpelit cuvîntul este romînesc fără pene cuvîntul este romînesc chel cuvîntul este romînesc

облезть л.

a năpîrli cuvîntul este moldovenesc a pleşuvi cuvîntul este moldovenesc a-si pierde blana cuvîntul este romînesc a cheli cuvîntul este romînesc

облениться л.

a se lenevi cuvîntul este comun

облепиха ж.

cătină albă cuvîntul este comun

облесить л.

a împăduri cuvîntul este comun

облет м.

survolare cuvîntul este comun

облететь л.

a zbura(deasupra cuvîntul este moldovenesc a se răspîndi (zvonul~) cuvîntul este moldovenesc în jur) cuvîntul este moldovenesc a se împrăştia cuvîntul este romînesc a face un raid cuvîntul este romînesc

обливание с.

udare cuvîntul este moldovenesc duş cuvîntul este comun stropire cuvîntul este romînesc

облигация ж.

obligaţiune cuvîntul este comun

облизать л.

a linge cuvîntul este comun

облик м.

chip cuvîntul este moldovenesc înfăţişare cuvîntul este moldovenesc aspect cuvîntul este romînesc aparenţă cuvîntul este romînesc

облинять л.

a năpîrli cuvîntul este moldovenesc a se decolora (textil.) cuvîntul este comun penele cuvîntul este romînesc a-şi schimba blana cuvîntul este comun

облицевать л.

a căptuşi cuvîntul este moldovenesc a fățui cuvîntul este moldovenesc a placa cuvîntul este romînesc a acoperi cuvîntul este romînesc

облицовка ж.

căptuşire cuvîntul este moldovenesc fățuire cuvîntul este moldovenesc placaj cuvîntul este romînesc acoperire cuvîntul este romînesc

обличать л.

a oblici cuvîntul este moldovenesc a arăta cuvîntul este moldovenesc a descoperi cuvîntul este moldovenesc a da în vileag cuvîntul este moldovenesc a dezvălui cuvîntul este romînesc a demasca cuvîntul este romînesc a blama cuvîntul este romînesc

обличение с.

oblicire cuvîntul este moldovenesc demascare cuvîntul este romînesc

обличье с.

chip cuvîntul este moldovenesc înfăţişare cuvîntul este comun exterior cuvîntul este romînesc

облобызать л.

a pupa cuvîntul este comun a săruta cuvîntul este comun

обложение с.

impozitare cuvîntul este moldovenesc taxare cuvîntul este romînesc impunere cuvîntul este romînesc

обложить л.

a împrejura cuvîntul este moldovenesc a înconjura cuvîntul este moldovenesc a asedia cuvîntul este romînesc a încercui cuvîntul este romînesc

обложиться л.

a se înconjura cuvîntul este moldovenesc a se baricada cuvîntul este romînesc

обложка ж.

învelitoare cuvîntul este moldovenesc copertă cuvîntul este comun scoarţă cuvîntul este romînesc

облокотить л.

a se propti cu coatele cuvîntul este moldovenesc a se sprijini în coate cuvîntul este romînesc

облом м.

fărmare cuvîntul este comun sfărîmare cuvîntul este comun frântură cuvîntul este romînesc rupere cuvîntul este comun

обломать л.

a fărma cuvîntul este comun a sfărîma cuvîntul este comun a frânge cuvîntul este romînesc a rupe cuvîntul este comun

обломка ж.

fărmare cuvîntul este comun spargere cuvîntul este romînesc rupere cuvîntul este comun

обломок м.

bucată cuvîntul este moldovenesc rămăşiţă cuvîntul este moldovenesc urmă cuvîntul este moldovenesc ţandără cuvîntul este moldovenesc reminiscenţă cuvîntul este romînesc vestigiu cuvîntul este romînesc ciob cuvîntul este romînesc

облупиться л.

a se coşi cuvîntul este moldovenesc a se jupi cuvîntul este comun a se coji cuvîntul este romînesc a se jupui cuvîntul este comun

облупленный л.

coşit cuvîntul este moldovenesc jupit cuvîntul este comun cojit cuvîntul este romînesc jupuit cuvîntul este comun

облучатель м.

iradiator cuvîntul este comun

облучение с.

iradiere cuvîntul este comun

облучить л.

a iradia cuvîntul este comun

облучок м.

sidelcă cuvîntul este moldovenesc capră (la trăsură) cuvîntul este romînesc

облущить л.

a dezghioca cuvîntul este moldovenesc a decortica cuvîntul este romînesc

облыжный л.

amăgitor cuvîntul este moldovenesc neadevărat cuvîntul este moldovenesc neîntemeiat cuvîntul este romînesc fals cuvîntul este comun

облыселый л.

pleşuv cuvîntul este moldovenesc chel cuvîntul este romînesc

облысение с.

pleşuvire cuvîntul este moldovenesc calviţie cuvîntul este romînesc chelie cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "обвиняемый"

    Rusă

    Moldo/Română

    обвиняемый м. обвиняемый

    învinuit cuvîntul este moldovenesc acuzat cuvîntul este comun inculpat cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter