Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

разграничение с.

hotar mărginire linie de demarcaţie delimitare

разграничить л.

a mărgini a demarca a delimita

разгребание с.

curăţire rânire

разгрести л.

a împrăştia a răsfira

разгром м.

zdrobire nimicire

разгромить л.

a zdrobi a nimici

разгрузитель м.

descărcător (tehn.)

разгрузить л.

a descărca a scuti (fig.) a degreva (fig.)

разгрызть л.

a ronţăi a roade

разгул м.

dezmăţ orgie

разгулье с.

petrecere chef

разгульный л.

petrecăreţ chefliu

раздавить л.

a turti a strivi

раздарить л.

a dărui a împărţi (totul)

раздаточный л.

de împărţire de distribuire

раздать л.

a împărţi a distribui

раздаться л.

a se mări a răsuna a se lărgi a se auzi

раздача ж.

împărţire distribuire

раздвинуть л.

a desface a plia a trage

раздвоение с.

despicare bifurcare

раздвоенный л.

despicat bifurcat

раздвоить л.

a despica a bifurca

раздевалка ж.

garderobă vestiar

раздел м.

hotar împărţire compartiment răzor partaj secţiune hat

разделаться л.

a isprăvi a se descotorosi a se răzbuna a duce la capăt a scăpa (de cineva) a se răfui

разделение с.

împărțire dezbinare scindare diviziune separație

разделительный л.

de despărţire despărţitor de separare

разделить л.

a împărţi a separa

разделиться л.

a se împărţi

разделка ж.

despicare tăiere in bucăţi cinătuire fasonare

раздельно ч.

aparte separat

раздельный л.

răzleţ separat

раздергать л.

a deşira a destrăma

раздеть л.

a dezbrăca

раздеться л.

a se dezbrăca

раздирать л.

a destrăma a sfâşia

раздирающий л.

îngrozitor înfiorător sfâşietor

раздобреть л.

a se îngrăşa a se împlini

раздобыть л.

a rostui a face rost a se pricopsi a găsi

раздолбать л.

a zdrobi a distruge

раздолье с.

întindere spaţiu loc întins

раздольно ч.

larg nestingherit degajat nelimitat

раздольный л.

întins nemărginit volnic vast nelimitat liber slobod nestingherit

раздор м.

dezbinare ceartă discordie

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "работать"

    Rusă

    Moldo/Română

    заработать л. заработать

    a obține a se pune în mișcare (tehn.) a câștiga a funcţiona (un mecanism) a cîştiga a dobândi

    выработать л. выработать

    a fabrica (ind.)

    доработать л. доработать

    a isprăvi a finisa a pune la punct a perfecționa

    уработаться л. уработаться

    a se istovi a se slei

    сработать л. сработать

    a face a confecţiona a produce

    сработаться л. сработаться

    a se toci a munci în armonie a se uza a munci în comun

    работать л. работать

    a lucra a munci

    разработать л. разработать

    a întocmi a elabora a cerceta

    переработать л. переработать

    a munci în plus a prelucra

    подзаработать л. подзаработать

    a cîştiga adăugător a câştiga suplimentar

    подработать л. подработать

    a lucra adăugător a munci suplimentar

    приработать л. приработать

    a cîştiga pe deasupra a câştiga suplimentar

    проработать л. проработать

    a lucra un timp a cerceta a critica a munci o perioadă a studia a supune unui frecuş a examina

    обработать л. обработать

    a prelucra

    отработать л. отработать

    a lucra în contul unei datorii a se achita prin muncă

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter