Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

самоотчет м.

raport despre activitate cuvîntul este comun

самооценка ж.

autoapreciere cuvîntul este comun

самоочевидный л.

vădit cuvîntul este moldovenesc clar cuvîntul este comun evident cuvîntul este romînesc

самоочищение с.

curăţire automată cuvîntul este comun autoepurare cuvîntul este romînesc

самопал м.

sîneaţă cuvîntul este moldovenesc marfă contrafăcută cuvîntul este moldovenesc contrafacere cuvîntul este romînesc flintă cuvîntul este romînesc fals cuvîntul este comun

самописка ж.

toc rezervor cuvîntul este moldovenesc stilou cuvîntul este romînesc

самоподготовка ж.

autoinstruire cuvîntul este comun

самопожертвование с.

jertfire de sine cuvîntul este moldovenesc sacrificiu cuvîntul este romînesc

самопознание с.

cunoaştere de sine cuvîntul este comun

самопроверка ж.

autocontrol cuvîntul este comun

самопроизвольно ч.

de la sine cuvîntul este moldovenesc spontan cuvîntul este romînesc

самопроизвольность ж.

naturaleţe cuvîntul este moldovenesc spontaneitate cuvîntul este romînesc

самопроизвольный л.

de la sine cuvîntul este moldovenesc spontan cuvîntul este romînesc

самопрославление с.

laudă de sine cuvîntul este moldovenesc autoelogiere cuvîntul este romînesc

самопрялка ж.

roată de tors cuvîntul este moldovenesc torcătoare cuvîntul este romînesc

самопуск м.

pornire automată cuvîntul este moldovenesc demaror cuvîntul este romînesc

саморазвитие с.

autodezvoltare cuvîntul este comun

саморазгрузчик м.

basculant cuvîntul este moldovenesc culbutor cuvîntul este romînesc

саморазложение с.

stricare cuvîntul este moldovenesc putrezire cuvîntul este comun descompunere cuvîntul este romînesc

саморазоблачение с.

autodemascare cuvîntul este comun

саморазряжение с.

autodescărcare cuvîntul este comun

самораспад м.

stricare cuvîntul este moldovenesc putrezire cuvîntul este comun descompunere cuvîntul este romînesc

самореализоваться л.

a se autorealiza cuvîntul este moldovenesc a se autoafirma cuvîntul este romînesc

саморегулирование с.

autoreglare cuvîntul este comun

самореклама ж.

autoreclamă cuvîntul este moldovenesc autopublicitate cuvîntul este romînesc

самородный л.

natural cuvîntul este moldovenesc înnăscut cuvîntul este moldovenesc nativ cuvîntul este romînesc

самородок м.

talent înnăscut cuvîntul este moldovenesc metal în stare nativă cuvîntul este comun (om) înzestrat de natură cuvîntul este romînesc

самосад м.

tutun cultivat particular cuvîntul este comun

самосвал м.

autobasculantă cuvîntul este comun

самоснабжение с.

autoaprovizionare cuvîntul este comun

самосожжение с.

autoincendiere cuvîntul este comun

самосознание с.

conştiinţă cuvîntul este comun

самосохранение с.

autoconservare cuvîntul este comun

самосплав м.

plutărit liber cuvîntul este comun

самостийный л.

de sine stătător cuvîntul este moldovenesc independent cuvîntul este romînesc

самостоятельно ч.

de sine stătător cuvîntul este moldovenesc independent cuvîntul este romînesc

самостоятельность ж.

caracter de sine stătător cuvîntul este moldovenesc independenţă cuvîntul este romînesc

самостоятельный л.

de sine stătător cuvîntul este moldovenesc independent cuvîntul este romînesc

самострел м.

autociuntit cuvîntul este moldovenesc arbaletă cuvîntul este comun automutilat cuvîntul este romînesc

самосуд м.

răfuială fără judecată cuvîntul este moldovenesc linşare cuvîntul este romînesc

самохват м.

apucător cuvîntul este moldovenesc graifăr cuvîntul este romînesc

самотек м.

scurgere liberă cuvîntul este comun curgere gravitaţională cuvîntul este comun

самотеком ч.

de la sine cuvîntul este moldovenesc spontan cuvîntul este romînesc

самоторможение с.

autofrînare cuvîntul este moldovenesc blocare automată cuvîntul este romînesc

самотяга ж.

ventilaţie naturală cuvîntul este moldovenesc tiraj natural cuvîntul este romînesc

самоубийственный л.

foarte periculos cuvîntul este moldovenesc sinucigaş cuvîntul este moldovenesc nefast cuvîntul este romînesc fatal cuvîntul este romînesc

самоубийство с.

sinucidere cuvîntul este moldovenesc suicid cuvîntul este romînesc

самоуважение с.

stimă pentru sine cuvîntul este moldovenesc respect pentru sine cuvîntul este romînesc

самоуверенно ч.

încrezut cuvîntul este moldovenesc îngîmfat cuvîntul este moldovenesc trufaș cuvîntul este romînesc cu aroganță cuvîntul este romînesc

самоуверенность ж.

îngîmfare cuvîntul este moldovenesc înfumurare cuvîntul este moldovenesc aroganţă cuvîntul este romînesc trufie cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "саврасый"

    Rusă

    Moldo/Română

    саврасый л. саврасый

    roib cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter