Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

удовлетвориться л.

a se mulţumi a fi satisfăcut

удовольствие с.

mulţumire plăcere satisfacţie

удод м.

cuc-armenesc pupăză

удостоверение с.

adeverire legitimaţie confirmare adeverinţă atestare certificare

удостоверить л.

a adeveri a certifica

удостоить л.

a acorda a distinge a conferi a decerna

удосужиться л.

a catadicsi a găsi de cuviinţă

удочерение с.

Înfiere (a unei fete) adoptare

удочерить л.

a înfia (o fată) a adopta

удрать л.

a o şterge a fugi a dispărea

удружить л.

a face un bine a face un serviciu

удрученность с.

mîhnire deprimare

удрученный л.

mîhnit deprimat

удручить л.

a mîhni a deprima

удумать л.

a scorni a inventa a născoci

удушающий л.

înăbuşitor sufocant

удушение с.

înăbuşire sufocare

удушить л.

a gîtui a sugruma

удушливый л.

înăbuşitor sufocant

удушье с.

înăbuşire sufocaţie dispnee

уединение с.

însingurare solitudine

уединенно ч.

însingurat izolat stingher

уединенность ж.

singurătate solitudine

уединенный л.

singuratic izolat solitar

уездить л.

a istovi a slei de puteri

уехать л.

a se duce a pleca

ужалить л.

a da ac a înţepa

ужарить л.

a prăji bine a frige bine

ужариться л.

a se prăji bine a se frige bine

ужас м.

groază oroare

ужасающий л.

îngrozitor înfiorător oribil

ужасно ч.

îngrozitor oribil

ужаснуть л.

a îngrozi a înspăimânta a spăimăta

ужаснуться л.

a se îngrozi a se înspăimânta

ужасный л.

straşnic înspăimântător îngrozitor

ужать л.

a strînge a îndesa a micșora a reduce

ужимка ж.

schimonoseală strâmbătură manierism grimasă

ужин м.

cină

ужиться л.

a se deprinde a se obișnui a se înțelege a se împăca

узаконение с.

legalizare legiferare

уздечка ж.

frîu frâu

узел м.

nod (ferov.) centru (mil.,tehn.) pachet milă marină (= 1870 m.) legătură (ferov.) boccea

узилище с.

închisoare penitenciar temniţă

узить л.

a îngusta

узиться л.

a se îngusta

узкий л.

mărginit îngust restrâns

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter