Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

цеплять л.

a prinde cuvîntul este moldovenesc a agăţa cuvîntul este comun

цепляться л.

a se prinde cuvîntul este moldovenesc a se agăţa cuvîntul este comun

цепной л.

de lanţ cuvîntul este comun în/prin lanţ cuvîntul este comun

цепочка ж.

lănţujel cuvîntul este moldovenesc lănţişor cuvîntul este romînesc

цепь ж.

lanţ cuvîntul este comun

цепи н.

cătuşe cuvîntul este moldovenesc lanţuri cuvîntul este comun fiare cuvîntul este romînesc

цербер м.

paznic fioros cuvîntul este moldovenesc cerber cuvîntul este comun

церемониал м.

ceremonial cuvîntul este comun

церемониться л.

a face nazuri cuvîntul este moldovenesc a fi ceremonios cuvîntul este comun a face mofturi (fig.) cuvîntul este romînesc

церемония ж.

ceremonie cuvîntul este comun solemnitate cuvîntul este comun

церемонный л.

solemn cuvîntul este moldovenesc năzuros cuvîntul este moldovenesc protocolar cuvîntul este moldovenesc simandicos (fig.) cuvîntul este romînesc reverenţios cuvîntul este romînesc

церковник м.

ţercovnic cuvîntul este moldovenesc cleric cuvîntul este romînesc

церковноприходской л.

parohial cuvîntul este comun

церковнославянский л.

slavonă bisericească (limbă) cuvîntul este moldovenesc slavonă veche cuvîntul este romînesc

церковнослужитель м.

slujitor al clerului cuvîntul este moldovenesc cleric cuvîntul este romînesc preot cuvîntul este romînesc

церковный л.

bisericesc cuvîntul este comun ecleziastic cuvîntul este romînesc

церковь ж.

biserică cuvîntul este comun

цесаревич м.

ţarevici (ist.) cuvîntul este moldovenesc moştenitor al ţarului cuvîntul este romînesc

цесарка м.

pichiriță cuvîntul este moldovenesc bibilică (ornit.) cuvîntul este romînesc

цех м.

secţie cuvîntul este moldovenesc hală de producere cuvîntul este romînesc

цианирование с.

cianurare cuvîntul este comun

цивилизатор м.

civilizator (iron.) cuvîntul este comun

цивилизация ж.

civilizaţie cuvîntul este comun

цивилизованный л.

civilizat cuvîntul este comun

цивилизовать л.

a civiliza cuvîntul este comun

цивилизоваться л.

a se civiliza cuvîntul este comun

цивилистика ж.

dreptul civil (jur.) cuvîntul este comun

цигарка ж.

ţigară cuvîntul este comun

цигейка ж.

ţigaie cuvîntul este comun

цидулка ж.

ţidulă cuvîntul este moldovenesc bileţel cuvîntul este romînesc

цикл м.

ciclu cuvîntul este comun serie cuvîntul este comun

циклевать л.

a răzui cuvîntul este comun

цикута ж.

cucută cuvîntul este moldovenesc dudău cuvîntul este romînesc

цилиндр м.

ţilindru cuvîntul este moldovenesc cilindru (mat.tehn.) cuvîntul este comun joben cuvîntul este comun clac cuvîntul este romînesc

цимбалист м.

ţambalagiu cuvîntul este comun

цимбалы н.

ţambal cuvîntul este comun

цинизм м.

cinism cuvîntul este comun

цинично ч.

cinic cuvîntul este comun

циничность ж.

cinism cuvîntul este comun

циничный л.

cinic cuvîntul este comun

цинк м.

zinc cuvîntul este comun

цинкование с.

galvanizare cuvîntul este moldovenesc zincare cuvîntul este romînesc

циновка ж.

veretcă cuvîntul este moldovenesc ţol cuvîntul este moldovenesc rogojină cuvîntul este romînesc

цинковать л.

a galvaniza cuvîntul este moldovenesc a zinca cuvîntul este romînesc

циркулировать л.

a circula cuvîntul este comun

циркуль м.

compas cuvîntul este comun

циркуляр м.

circulară (adm.) cuvîntul este comun

циркулярка ж.

ferestrău circular cuvîntul este comun

циркуляцияж. ж.

circulaţie cuvîntul este comun

цирюльник м.

frizer cuvîntul este comun bărbier cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "цветовод"

    Rusă

    Moldo/Română

    цветовод м. цветовод

    floricultor cuvîntul este comun

    цветоводство с. цветоводство

    floricultură cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter