Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

двуглавый л.

cu două capete cuvîntul este moldovenesc bicefal cuvîntul este romînesc

двугорбый л.

cu două gheburi cuvîntul este moldovenesc cu două cocoaşe cuvîntul este romînesc

двужильный л.

vînjos cuvîntul este moldovenesc rezistent cuvîntul este moldovenesc zdravăn cuvîntul este romînesc voinic cuvîntul este romînesc

двузначный л.

din două cifre cuvîntul este moldovenesc cu două înțelesuri cuvîntul este moldovenesc cu două sensuri cuvîntul este romînesc din două semne cuvîntul este romînesc

двузубчатый л.

cu doi dinţi cuvîntul este moldovenesc bidental cuvîntul este romînesc

двуколка ж.

trăsură cu două roţi cuvîntul este moldovenesc cabrioletă cuvîntul este romînesc şaretă cuvîntul este romînesc

двукопытные н.

paricopitate cuvîntul este comun bicopitate cuvîntul este comun

двукратный л.

de două ori cuvîntul este moldovenesc dublu cuvîntul este comun

двукрылые л.

cu două aripi cuvîntul este moldovenesc diptere cuvîntul este romînesc

двуликий л.

cu două feţe cuvîntul este moldovenesc făţarnic cuvîntul este moldovenesc ipocrit cuvîntul este romînesc

двулистный л.

cu două frunze cuvîntul este moldovenesc bifoiat cuvîntul este romînesc

двуличие с.

făţărnicie cuvîntul este moldovenesc duplicitate cuvîntul este comun ipocrizie cuvîntul este romînesc

двуличный л.

făţarnic cuvîntul este moldovenesc duplicitar cuvîntul este comun ipocrit cuvîntul este romînesc

двуокись ж.

bioxid cuvîntul este comun

двуполый л.

ambigen cuvîntul este moldovenesc bisex cuvîntul este romînesc

двурогий л.

cu două coarne cuvîntul este moldovenesc bicorn cuvîntul este romînesc

двурушник м.

făţarnic cuvîntul este moldovenesc ipocrit cuvîntul este romînesc

двурушничать л.

a fi făţarnic cuvîntul este moldovenesc a fi ipocrit cuvîntul este romînesc

двусмысленность ж.

echivoc cuvîntul este comun ambiguitate cuvîntul este comun

двусмысленный л.

ambiguu cuvîntul este comun

двустволка ж.

puşcă cu două ţevi cuvîntul este moldovenesc armă cu două focuri cuvîntul este romînesc

двустишие с.

distih cuvîntul este comun

двусторонний л.

cu două laturi cuvîntul este moldovenesc bilateral cuvîntul este comun

двухдневный л.

de două zile cuvîntul este comun

двухквартирный л.

cu două apartamente cuvîntul este comun

двухкомнатный л.

cu două camere cuvîntul este moldovenesc cu două odăi cuvîntul este romînesc

двухместный л.

de două locuri cuvîntul este comun

двухмоторный л.

cu două motoare cuvîntul este moldovenesc bimotor cuvîntul este romînesc

двуосный л.

cu două osii cuvîntul este moldovenesc biaxial cuvîntul este romînesc

двухпроцентный л.

de două procente cuvîntul este comun

двухслойный л.

cu două straturi cuvîntul este comun

двухсменный л.

în două schimburi cuvîntul este comun

двухсотлетие с.

două sute de ani cuvîntul este moldovenesc bicentenar cuvîntul este comun

двухтактный л.

în două măsuri cuvîntul este moldovenesc în doi timpi cuvîntul este romînesc

двухтомник м.

în două volume cuvîntul este comun

двухтысячелетие с.

două mii de ani cuvîntul este moldovenesc bimileniu cuvîntul este romînesc

двухцветный л.

în două culori cuvîntul este moldovenesc bicolor cuvîntul este comun

двуязычный л.

în două limbi cuvîntul este moldovenesc bilingv cuvîntul este comun

двуязычие с.

bilingvism cuvîntul este comun

дебатировать л.

a dezbate cuvîntul este moldovenesc a delibera cuvîntul este romînesc

дебелый л.

gras cuvîntul este moldovenesc rotofei cuvîntul este moldovenesc durduliu cuvîntul este romînesc

дебитор м.

datornic cuvîntul este moldovenesc debitor cuvîntul este comun

деблокировать л.

a debloca cuvîntul este comun

дебошир м.

zurbagiu cuvîntul este moldovenesc scandalagiu cuvîntul este romînesc

дебри н.

huceag cuvîntul este moldovenesc desiş cuvîntul este comun hăţiş cuvîntul este romînesc

дебют м.

început cuvîntul este moldovenesc debut cuvîntul este comun

дебютант м.

începător cuvîntul este moldovenesc debutant cuvîntul este comun

дева ж.

fecioară cuvîntul este comun fată cuvîntul este comun

девальвация ж.

depreciere cuvîntul este comun devalorizare cuvîntul este comun

девать л.

a găvozdi cuvîntul este moldovenesc a vîrî cuvîntul este moldovenesc a pune cuvîntul este romînesc a băga cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "двукрылые"

    Rusă

    Moldo/Română

    двукрылые л. двукрылые

    cu două aripi cuvîntul este moldovenesc diptere cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter