Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

знать л.

aristocraţie cuvîntul este moldovenesc a şti cuvîntul este comun nobilime cuvîntul este comun a cunoaște cuvîntul este comun protipendadă cuvîntul este romînesc

знахарка ж.

doftoroaie cuvîntul este moldovenesc vrăjitoare cuvîntul este romînesc

знахарь м.

vraci cuvîntul este moldovenesc vrăjitor cuvîntul este romînesc

значение с.

însemnătate cuvîntul este moldovenesc înţeles cuvîntul este comun importanță cuvîntul este romînesc sens cuvîntul este romînesc

значимость ж.

însemnătate cuvîntul este moldovenesc importanţă cuvîntul este romînesc

значимый л.

cu tîlc cuvîntul este moldovenesc însemnat cuvîntul este moldovenesc important cuvîntul este romînesc cu sens cuvîntul este romînesc

значит н.

vasăzică cuvîntul este moldovenesc aşadar cuvîntul este romînesc

значительный л.

însemnat cuvîntul este moldovenesc considerabil cuvîntul este romînesc

значить л.

a însemna cuvîntul este moldovenesc a fi important cuvîntul este romînesc

значиться л.

a fi înscris cuvîntul este moldovenesc a fi trecut cuvîntul este moldovenesc a figura (în listă) cuvîntul este romînesc

значок м.

insignă cuvîntul este comun

знобить л.

a-l lua frigurile cuvîntul este comun a avea frisoane cuvîntul este romînesc

зной с.

dogoare cuvîntul este moldovenesc căldură cuvîntul este comun zăpuşeală cuvîntul este romînesc arşiţă cuvîntul este romînesc

знойный л.

dogorîtor cuvîntul este moldovenesc torid cuvîntul este romînesc

зоб м.

guşă cuvîntul este moldovenesc hipertiroidie cuvîntul este romînesc

зов м.

chemare cuvîntul este comun apel cuvîntul este comun

зодчество с.

arhitectură cuvîntul este comun

зодчий м.

arhitect cuvîntul este comun

зола ж.

cenuşă cuvîntul este comun

золить л.

a cenușări cuvîntul este comun

золовка ж.

cumnată cuvîntul este comun

золотильщик м.

zlătar cuvîntul este moldovenesc aurar cuvîntul este romînesc

золотистый л.

auriu cuvîntul este comun de aur cuvîntul este comun

золотить л.

a auri cuvîntul este moldovenesc a polei cu aur cuvîntul este romînesc

золото с.

aur cuvîntul este comun

золотой л.

de/din aur cuvîntul este moldovenesc de/din aur cuvîntul este romînesc

золотоносный л.

aurifer cuvîntul este comun

золотопромышленность ж.

industria aurului cuvîntul este comun

золотчик м.

zlătar cuvîntul este moldovenesc meşter aurar cuvîntul este romînesc

золочение с.

aurire cuvîntul este moldovenesc poleire cu aur cuvîntul este romînesc

золушка ж.

cenuşăreasă cuvîntul este comun

зольник м.

zolniţă cuvîntul este moldovenesc vas pentru cenuşărirea pieilor cuvîntul este comun soluţie de var şi cenuşă cuvîntul este comun cenuşar cuvîntul este romînesc

зона ж.

zonă cuvîntul este comun

зонд м.

sondă (med.) cuvîntul este comun

зондировать л.

a sonda cuvîntul este moldovenesc a încerca cuvîntul este moldovenesc a cerceta cuvîntul este moldovenesc a explora cuvîntul este romînesc a fora cuvîntul este romînesc a examina cuvîntul este comun

зонт м.

tent cuvîntul este moldovenesc umbrar cuvîntul este comun marchiză cuvîntul este romînesc

зонтик м.

umbrelă cuvîntul este comun

зоолог м.

zoolog cuvîntul este comun

зоология ж.

zoologie cuvîntul este comun

зоопарк м.

grădină zoologică cuvîntul este comun menajerie cuvîntul este comun

зоотехник м.

zootehnician cuvîntul este comun

зоркий л.

cu vedere acută cuvîntul este moldovenesc pătrunzător cuvîntul este moldovenesc vigilent cuvîntul este comun perspicace cuvîntul este romînesc ager cuvîntul este romînesc

зорко ч.

vigilent cuvîntul este comun

зоркость ж.

vedere acută cuvîntul este moldovenesc agerime cuvîntul este romînesc

зрачок м.

pupilă cuvîntul este comun

зрелище с.

privelişte cuvîntul este moldovenesc spectacol cuvîntul este romînesc

зрелость ж.

maturitate cuvîntul este comun

зрение с.

văz cuvîntul este moldovenesc vedere cuvîntul este romînesc

зреть л.

a privi cuvîntul este moldovenesc a vedea cuvîntul este romînesc

зримый л.

care se vede cuvîntul este moldovenesc vizibil cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "знаток"

    Rusă

    Moldo/Română

    знаток м. знаток

    cunoscător cuvîntul este moldovenesc expert cuvîntul este comun specialist cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter