Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

наезженный л.

bătătorit cuvîntul este comun carosabil cuvîntul este romînesc practicabil cuvîntul este romînesc

наезжать л.

a veni din cînd în cînd cuvîntul este moldovenesc a face naveta cuvîntul este romînesc

наездом ч.

în trecere cuvîntul este comun

наездник м.

călăraş cuvîntul este moldovenesc jocheu cuvîntul este romînesc călăreţ cuvîntul este romînesc

наездить л.

a străbate cuvîntul este moldovenesc a parcurge cuvîntul este romînesc

наезд м.

ciocnire cuvîntul este moldovenesc izbire cuvîntul este moldovenesc coliziune cuvîntul este romînesc tamponare cuvîntul este romînesc

наедине ч.

între patru ochi (fig.) cuvîntul este comun

надышаться л.

a răsufla cu nesaţ cuvîntul este moldovenesc a respira în voie cuvîntul este romînesc

надушиться л.

a se parfuma cuvîntul este comun

надушенный л.

parfumat cuvîntul este comun

надуться л.

a se îmbufna cuvîntul este moldovenesc a se bosumfla cuvîntul este romînesc

надуть л.

a înfla cuvîntul este moldovenesc a amăgi cuvîntul este moldovenesc a troieni (viscolul) cuvîntul este moldovenesc a înşela cuvîntul este comun a pompa cuvîntul este comun a aduce cuvîntul este romînesc a umfla cuvîntul este romînesc a sufla cuvîntul este romînesc

надутый л.

îngîmfat cuvîntul este moldovenesc înflat cuvîntul este comun emfatic (fig.) cuvîntul este romînesc

надумать л.

a scorni cuvîntul este moldovenesc a se hotărî cuvîntul este moldovenesc a născoci cuvîntul este moldovenesc a se decide cuvîntul este romînesc a inventa cuvîntul este romînesc

надуманный л.

scornit cuvîntul este moldovenesc închipuit cuvîntul este moldovenesc imaginat cuvîntul este romînesc nefiresc cuvîntul este comun

надувной л.

pneumatic cuvîntul este moldovenesc gonflabil cuvîntul este romînesc

надувательство с.

amăgire cuvîntul este moldovenesc înşelăciune cuvîntul este comun

надтреснуть л.

a plesni cuvîntul este moldovenesc a crăpa cuvîntul este comun a fisura cuvîntul este romînesc

надтреснутый л.

plesnit cuvîntul este moldovenesc crăpat cuvîntul este comun fisurat cuvîntul este romînesc

надстроить л.

a clădi deasupra cuvîntul este moldovenesc a supraetaja cuvîntul este romînesc

надстройка ж.

construcţie suprapusă cuvîntul este moldovenesc construcţie supraetajată cuvîntul este romînesc

надставка ж.

înnăditură cuvîntul este moldovenesc adaus cuvîntul este moldovenesc lungire cuvîntul este comun

надсмотрщик м.

supraveghetor cuvîntul este comun

надсматривать л.

a supraveghea cuvîntul este comun

надсечь л.

a cresta cuvîntul este moldovenesc a face o incizie cuvîntul este romînesc

надсечка ж.

crestătură cuvîntul este moldovenesc incizie cuvîntul este romînesc

надсадный л.

istovitor cuvîntul este moldovenesc încordat cuvîntul este moldovenesc extenuant cuvîntul este romînesc chinuitor cuvîntul este comun

надсадно ч.

cu încordare cuvîntul este moldovenesc din răsputeri cuvîntul este romînesc

надсада ж.

opintire cuvîntul este moldovenesc încordare cuvîntul este moldovenesc extenuare cuvîntul este romînesc spetire cuvîntul este romînesc

надрывный л.

zbuciumat cuvîntul este moldovenesc isteric cuvîntul este romînesc

надрываться л.

a munci din răsputeri cuvîntul este moldovenesc a se speti cuvîntul este romînesc

надрывать л.

a zdruncina cuvîntul este moldovenesc

надрыв м.

istovire cuvîntul este moldovenesc zbucium sufletesc cuvîntul este moldovenesc crestătură cuvîntul este moldovenesc stare depresivă (fig.) cuvîntul este romînesc ruptură cuvîntul este romînesc epuizare cuvîntul este romînesc

надругаться л.

a-şi bate joc cuvîntul este moldovenesc a profana cuvîntul este romînesc

надругательство с.

siluire cuvîntul este moldovenesc batjocorire cuvîntul este comun profanare cuvîntul este romînesc

надрезать л.

a tăia cuvîntul este moldovenesc a cresta cuvîntul este comun a face o incizie cuvîntul este romînesc

надрез м.

tăietură cuvîntul este moldovenesc crestare cuvîntul este comun incizie cuvîntul este romînesc

надрать л.

a curăţi de coajă cuvîntul este comun a jupui cuvîntul este comun

надпочечный л.

suprarenal (med.) cuvîntul este comun

надпись ж.

inscripţie cuvîntul este comun

надписать л.

a semna cuvîntul este moldovenesc a scrie cuvîntul este comun a consemna în scris cuvîntul este romînesc

надоумить л.

a da un sfat cuvîntul este moldovenesc a sugera o idee cuvîntul este romînesc

надорваться л.

a-şi zdruncina sănătatea cuvîntul este moldovenesc a se surmena cuvîntul este romînesc

надорвать л.

a-şi vătăma un organ cuvîntul este moldovenesc a rupe(un plic cuvîntul este comun pachet cuvîntul este comun a produce un rău fizic (fig.) cuvîntul este romînesc etc.) cuvîntul este comun

надомник м.

care munceşte acasă cuvîntul este moldovenesc meseriaş la domiciliu cuvîntul este romînesc

надолго ч.

pe multă vreme cuvîntul este moldovenesc pentru timp îndelungat cuvîntul este comun

надолбить л.

a dăltui cuvîntul este moldovenesc a scobi cuvîntul este romînesc

надоить л.

a mulge cuvîntul este comun

надой м.

muls cuvîntul este comun

надоесть л.

a bate la cap cuvîntul este comun a plictisi cuvîntul este comun a cicăli cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "надписать"

    Rusă

    Moldo/Română

    надписать л. надписать

    a semna cuvîntul este moldovenesc a scrie cuvîntul este comun a consemna în scris cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter