Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

навонять л.

a împuţi cuvîntul este moldovenesc a strica aerul cuvîntul este romînesc

наволочка ж.

faţă de pernă cuvîntul este comun

навой м.

sul pe care se înfăşoară urzeala cuvîntul este moldovenesc înfășurare cuvîntul este moldovenesc învelire cuvîntul este romînesc cilindru de urzeală (la războiul de ţesut) cuvîntul este romînesc

навозник м.

gîndac de bălegar cuvîntul este comun

навозить л.

a gunoi cuvîntul este moldovenesc a îngrăşa (pământul) cuvîntul este romînesc

навоз м.

bălegar cuvîntul este moldovenesc gunoi de grajd cuvîntul este romînesc

наводчик м.

informator al hoţilor cuvîntul este comun ochitor cuvîntul este comun ţintaş cuvîntul este comun

наводняться л.

a fi potopit cuvîntul este moldovenesc a fi inundat cuvîntul este comun

наводнить л.

a potopi cuvîntul este moldovenesc a inunda cuvîntul este comun

наводнение с.

potopire cuvîntul este moldovenesc inundare cuvîntul este comun revărsare cuvîntul este romînesc

наводка ж.

îndreptare cuvîntul este moldovenesc ochire cuvîntul este comun ţintire cuvîntul este comun orientare (mil.) cuvîntul este romînesc

навлечь л.

a pricinui cuvîntul este moldovenesc a atrage cuvîntul este moldovenesc a determina cuvîntul este romînesc a cauza cuvîntul este romînesc

нависнуть л.

a se înclina cuvîntul este moldovenesc a atârna cuvîntul este romînesc a se apleca cuvîntul este romînesc

навислый л.

înclinat cuvîntul este moldovenesc aninat cuvîntul este moldovenesc atârnat cuvîntul este romînesc lăsat în jos cuvîntul este romînesc

нависать л.

a se înclina cuvîntul este moldovenesc a se îndoi cuvîntul este moldovenesc a se apleca cuvîntul este romînesc

навидаться л.

a vedea multe cuvîntul este moldovenesc a trece prin multe cuvîntul este romînesc

навигация ж.

navigaţie cuvîntul este comun

навзрыд ч.

cu sughiţuri cuvîntul este moldovenesc (a plânge) în hohote cuvîntul este romînesc

навзничь ч.

pe spate cuvîntul este moldovenesc cu faţa în sus cuvîntul este romînesc

навеять л.

a inspira cuvîntul este moldovenesc a sufla cuvîntul este moldovenesc a adia cuvîntul este moldovenesc a trezi cuvîntul este moldovenesc a produce (fig.) cuvîntul este romînesc a insufla cuvîntul este romînesc a vântura cuvîntul este romînesc a spulbera cuvîntul este romînesc

навешать л.

a pregăti ceva cîntărind cuvîntul este comun a agăța multe de toate cuvîntul este comun

навечно ч.

pe veci cuvîntul este moldovenesc pentru totdeauna cuvîntul este comun

наветчик м.

hulitor cuvîntul este moldovenesc calomniator cuvîntul este romînesc

навет м.

hulă cuvîntul este moldovenesc calomnie cuvîntul este romînesc

навестить л.

a vizita cuvîntul este comun

навесной л.

prins cuvîntul este moldovenesc aninat cuvîntul este moldovenesc suspendat cuvîntul este romînesc fixat cuvîntul este comun

навесить л.

a anina cuvîntul este moldovenesc a agăţa cuvîntul este comun

навеселе ч.

beat cuvîntul este moldovenesc afumat (fig.) cuvîntul este comun cherchelit cuvîntul este romînesc cu chef cuvîntul este romînesc

навес м.

streşină cuvîntul este moldovenesc şopron cuvîntul este moldovenesc şură cuvîntul este romînesc acoperiş cuvîntul este romînesc

наверху ч.

în partea de sus cuvîntul este moldovenesc deasupra cuvîntul este romînesc

наверх л.

în sus cuvîntul este comun sus cuvîntul este comun

навертеть л.

a învîrti cuvîntul este moldovenesc a roti cuvîntul este romînesc

наверстать л.

a recăpăta ceva cuvîntul este moldovenesc a recupera cuvîntul este romînesc

наверняка ч.

fără îndoială cuvîntul este moldovenesc cu siguranţă cuvîntul este romînesc

наверное ч.

se vede că... cuvîntul este moldovenesc pesemne cuvîntul este moldovenesc probabil cuvîntul este romînesc se pare că... cuvîntul este romînesc

навербовать л.

a angaja cuvîntul este moldovenesc a înrola cuvîntul este comun a recruta cuvîntul este romînesc

навеки ч.

pe veci cuvîntul este moldovenesc pentru totdeauna cuvîntul este comun

навар м.

cîştig cuvîntul este moldovenesc bulion cuvîntul este moldovenesc strat de grăsime (la suprafaţa unei fierturi) cuvîntul este comun profit (fig.) cuvîntul este romînesc supă de carne: cuvîntul este romînesc

навалом ч.

în vraf cuvîntul este moldovenesc de-a valma cuvîntul este moldovenesc în vrav cuvîntul este romînesc

навалиться л.

a da buzna cuvîntul este moldovenesc a da năvală cuvîntul este comun a tăbărî cuvîntul este romînesc a se repezi cuvîntul este romînesc

навалить л.

a pune de-a valma cuvîntul este moldovenesc a pune grămadă cuvîntul este romînesc a arunca cuvîntul este comun

наваждение с.

minunăţie cuvîntul este moldovenesc drăcovenie cuvîntul este comun vrăjitorie cuvîntul este romînesc drăcie cuvîntul este comun

набычиться л.

a se încrunta cuvîntul este moldovenesc a se îmbufna cuvîntul este romînesc

набухание с.

creştere cuvîntul este moldovenesc înflare cuvîntul este moldovenesc umflare cuvîntul este romînesc dilatare cuvîntul este romînesc

набрюшный л.

de pe pîntece cuvîntul este moldovenesc abdominal cuvîntul este comun de pe burtă cuvîntul este romînesc

набрызгать л.

a stropi cuvîntul este comun

набросок м.

proiect sumar cuvîntul este moldovenesc schiță de desen cuvîntul este comun concepţie cuvîntul este romînesc

наброска ж.

schițare cuvîntul este moldovenesc zvîrlire cuvîntul este moldovenesc conturare cuvîntul este romînesc aruncare cuvîntul este comun

наброситься л.

a se năpusti cuvîntul este moldovenesc a se repezi cuvîntul este romînesc

набросать л.

a schiţa cuvîntul este moldovenesc a zvîrli cuvîntul este moldovenesc a contura cuvîntul este romînesc a arunca cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "надушенный"

    Rusă

    Moldo/Română

    надушенный л. надушенный

    parfumat cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter