Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

ошибочность ж.

greşeală cuvîntul este moldovenesc inexactitate cuvîntul este romînesc

ошибочный л.

greşit cuvîntul este moldovenesc eronat cuvîntul este romînesc

ошикать л.

a huidui cuvîntul este moldovenesc a fluera (pe cineva) cuvîntul este romînesc

ошметки н.

porţiuni cuvîntul este moldovenesc sfîrtoace cuvîntul este moldovenesc segmente cuvîntul este romînesc rămăşiţe cuvîntul este romînesc

ошпарить л.

a opări cuvîntul este comun

ошпариться л.

a se opări cuvîntul este comun

оштрафовать л.

a ştrăfui cuvîntul este moldovenesc a amenda cuvîntul este comun a penaliza cuvîntul este romînesc

ощениться л.

a făta (despre căţea) cuvîntul este comun

ощерить л.

a se rînji cuvîntul este moldovenesc a-şi arăta colţii cuvîntul este romînesc

ощетинить л.

a se zbîrli cuvîntul este comun

ощипать л.

a jumuli cuvîntul este moldovenesc a peni cuvîntul este romînesc

ощипывание с.

jumulire cuvîntul este moldovenesc scărmănare (reg.) cuvîntul este romînesc penire cuvîntul este romînesc

ощупать л.

a pipăi cuvîntul este moldovenesc a palpa cuvîntul este romînesc

ощупывание с.

pipăire cuvîntul este moldovenesc palpare cuvîntul este romînesc

ощупь ж.

pipăire cuvîntul este moldovenesc palpare cuvîntul este romînesc

ощупью ч.

pe pipăite cuvîntul este moldovenesc pe bîjbîite cuvîntul este moldovenesc pe dibuite cuvîntul este romînesc

ощутимость ж.

simţire cuvîntul este moldovenesc palpabilitate cuvîntul este romînesc

ощутимый л.

simţitor cuvîntul este moldovenesc însemnat cuvîntul este moldovenesc perceptibil cuvîntul este romînesc

ощутительный л.

simţitor cuvîntul este moldovenesc perceptibil cuvîntul este romînesc

ощутить л.

a simţi cuvîntul este moldovenesc a percepe cuvîntul este romînesc

ощущение с.

simţ cuvîntul este moldovenesc senzaţie cuvîntul este romînesc

ояловеть л.

a sterpi cuvîntul este moldovenesc a rămâne stearpă cuvîntul este romînesc

орган м.

orgă (muz.) cuvîntul este comun

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "ощутимый"

    Rusă

    Moldo/Română

    неощутимый л. неощутимый

    nesimţit cuvîntul este moldovenesc imperceptibil cuvîntul este romînesc

    ощутимый л. ощутимый

    simţitor cuvîntul este moldovenesc însemnat cuvîntul este moldovenesc perceptibil cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter