Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

разграничить л.

a mărgini cuvîntul este comun a delimita cuvîntul este romînesc a demarca cuvîntul este romînesc

разгребание с.

curăţire cuvîntul este comun rînire cuvîntul este comun

разгрести л.

a împrăştia cuvîntul este moldovenesc a răsfira cuvîntul este romînesc

разгром м.

zdrobire cuvîntul este moldovenesc nimicire cuvîntul este romînesc

разгромить л.

a zdrobi cuvîntul este moldovenesc a nimici cuvîntul este romînesc

разгрузитель м.

descărcător (tehn.) cuvîntul este comun

разгрузить л.

a scuti cuvîntul este moldovenesc a descărca cuvîntul este comun a degreva (fig.) cuvîntul este romînesc

разгрызть л.

a ronţăi cuvîntul este moldovenesc a roade cuvîntul este romînesc

разгул м.

dezmăţ cuvîntul este moldovenesc orgie cuvîntul este romînesc

разгулье с.

petrecere cuvîntul este moldovenesc chef cuvîntul este romînesc

разгульный л.

petrecăreţ cuvîntul este moldovenesc chefliu cuvîntul este romînesc

раздавить л.

a turti cuvîntul este moldovenesc a strivi cuvîntul este romînesc

раздавливание с.

turtire cuvîntul este moldovenesc strivire cuvîntul este romînesc

раздарить л.

a dărui cuvîntul este moldovenesc a împărţi (totul) cuvîntul este romînesc

раздаточный л.

de împărţire cuvîntul este moldovenesc de distribuire cuvîntul este romînesc

раздать л.

a împărţi cuvîntul este moldovenesc a distribui cuvîntul este romînesc

раздаться л.

a se mări cuvîntul este moldovenesc a răsuna cuvîntul este moldovenesc a se auzi cuvîntul este romînesc a se lărgi cuvîntul este romînesc

раздача ж.

împărţire cuvîntul este moldovenesc distribuire cuvîntul este romînesc

раздвигаться л.

a fi pliant cuvîntul este comun

раздвижной л.

pliant cuvîntul este comun

раздвинуть л.

a desface cuvîntul este moldovenesc a trage cuvîntul este romînesc a plia cuvîntul este romînesc

раздвоение с.

despicare cuvîntul este moldovenesc bifurcare cuvîntul este romînesc

раздвоенный л.

despicat cuvîntul este moldovenesc bifurcat cuvîntul este romînesc

раздвоить л.

a despica cuvîntul este moldovenesc a bifurca cuvîntul este romînesc

раздевалка ж.

garderobă cuvîntul este moldovenesc vestiar cuvîntul este romînesc

раздевание с.

dezbrăcare cuvîntul este comun

раздел м.

hotar cuvîntul este moldovenesc compartiment cuvîntul este moldovenesc împărţire cuvîntul este moldovenesc hat cuvîntul este moldovenesc secţiune cuvîntul este romînesc partaj cuvîntul este romînesc răzor cuvîntul este romînesc

разделаться л.

a isprăvi cuvîntul este moldovenesc a se răzbuna cuvîntul este moldovenesc a se descotorosi cuvîntul este moldovenesc a se răfui cuvîntul este romînesc a scăpa (de cineva) cuvîntul este romînesc a duce la capăt cuvîntul este romînesc

разделение с.

împărțire cuvîntul este moldovenesc dezbinare cuvîntul este moldovenesc diviziune cuvîntul este comun scindare cuvîntul este romînesc separație cuvîntul este romînesc

разделительный л.

de despărţire cuvîntul este moldovenesc despărţitor cuvîntul este comun de separare cuvîntul este romînesc

разделить л.

a împărţi cuvîntul este moldovenesc a separa cuvîntul este romînesc

разделиться л.

a se împărţi cuvîntul este comun

разделка ж.

despicare cuvîntul este moldovenesc cinătuire cuvîntul este moldovenesc fasonare cuvîntul este romînesc tăiere in bucăţi cuvîntul este romînesc

раздельно ч.

aparte cuvîntul este moldovenesc separat cuvîntul este romînesc

раздельный л.

răzleţ cuvîntul este moldovenesc separat cuvîntul este romînesc

раздергать л.

a deşira cuvîntul este moldovenesc a destrăma cuvîntul este romînesc

раздетый л.

dezbrăcat cuvîntul este comun

раздеть л.

a dezbrăca cuvîntul este comun

раздеться л.

a se dezbrăca cuvîntul este comun

раздирать л.

a destrăma cuvîntul este moldovenesc a sfâșia cuvîntul este romînesc

раздирающий л.

îngrozitor cuvîntul este moldovenesc înfiorător cuvîntul este comun sfâşietor cuvîntul este romînesc

раздобреть л.

a se îngrăşa cuvîntul este moldovenesc a se împlini cuvîntul este romînesc

раздобрить л.

a îmbuna cuvîntul este comun

раздобыть л.

a rostui cuvîntul este moldovenesc a se pricopsi cuvîntul este moldovenesc a face rost cuvîntul este romînesc a găsi cuvîntul este comun

раздолбать л.

a zdrobi cuvîntul este moldovenesc a distruge cuvîntul este romînesc

раздолье с.

întindere cuvîntul este moldovenesc loc întins cuvîntul este romînesc spaţiu cuvîntul este romînesc

раздольно ч.

larg cuvîntul este moldovenesc degajat cuvîntul este moldovenesc nelimitat cuvîntul este romînesc nestingherit cuvîntul este romînesc

раздольный л.

întins cuvîntul este moldovenesc slobod cuvîntul este moldovenesc volnic cuvîntul este moldovenesc nemărginit cuvîntul este comun liber cuvîntul este romînesc nelimitat cuvîntul este romînesc vast cuvîntul este romînesc nestingherit cuvîntul este romînesc

раздор м.

dezbinare cuvîntul este moldovenesc ceartă cuvîntul este comun discordie cuvîntul este romînesc

раздосадованный л.

supărat cuvîntul este moldovenesc mînios cuvîntul este moldovenesc înfuriat cuvîntul este romînesc înciudat cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "раздолье"

    Rusă

    Moldo/Română

    раздолье с. раздолье

    întindere cuvîntul este moldovenesc loc întins cuvîntul este romînesc spaţiu cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter