Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

стронуться л.

a se urni cuvîntul este moldovenesc a se mişca cuvîntul este romînesc

строп м.

frînghie cuvîntul este moldovenesc cablu de suspensie cuvîntul este romînesc

строповка ж.

aninare cuvîntul este moldovenesc legare cuvîntul este comun agăţare cuvîntul este comun

строптивец м.

îndărătnic cuvîntul este moldovenesc încăpăţinat cuvîntul este romînesc

строптивость ж.

îndărătnicie cuvîntul este moldovenesc încăpăţinare cuvîntul este romînesc

строптивый л.

îndărătnic cuvîntul este moldovenesc încăpăţinat cuvîntul este romînesc

строчить л.

a coase (la maşină) cuvîntul este moldovenesc a scrie la repezeală cuvîntul este comun a tigheli cuvîntul este romînesc

строчка ж.

cusătură cuvîntul este moldovenesc tivitură cuvîntul este moldovenesc tighel cuvîntul este romînesc

строчной л.

literă mică cuvîntul este moldovenesc minusculă cuvîntul este romînesc

строчок м.

zbîrciog-gras cuvîntul este moldovenesc ciuciulete cuvîntul este romînesc

струбцина ж.

crivală cuvîntul este moldovenesc cleşte de strâns cuvîntul este romînesc

струг м.

lotcă cuvîntul este moldovenesc gealău cuvîntul este moldovenesc cuţitoaie cuvîntul este moldovenesc rindea cuvîntul este romînesc cioplitoare cuvîntul este romînesc luntre cuvîntul este romînesc

стружить л.

a struji cuvîntul este moldovenesc a strunji cuvîntul este romînesc

стружка ж.

strujea cuvîntul este moldovenesc talaş cuvîntul este romînesc aşchie cuvîntul este comun

струить л.

a răspîndi cuvîntul este moldovenesc a risipi cuvîntul este romînesc a emana cuvîntul este romînesc a împrăştia cuvîntul este romînesc

струиться л.

a țîșni cuvîntul este moldovenesc a se prelinge cuvîntul este moldovenesc a șuvoi cuvîntul este romînesc a curge cuvîntul este comun

структура ж.

structură cuvîntul este comun

струма ж.

guşă cuvîntul este moldovenesc strumă cuvîntul este romînesc

струна ж.

coardă cuvîntul este comun strună cuvîntul este comun

струнить л.

a struni cuvîntul este moldovenesc a ţine din scurt cuvîntul este comun

струнка ж.

coardă mică cuvîntul este comun

струп м.

coajă cuvîntul este moldovenesc crustă cuvîntul este romînesc

струпный л.

cu coajă cuvîntul este moldovenesc cu crustă cuvîntul este romînesc

струсить л.

a se speria cuvîntul este moldovenesc a-i fi frică cuvîntul este romînesc a se teme cuvîntul este romînesc

струхнуть л.

a se speria cuvîntul este moldovenesc a se înfricoşa cuvîntul este romînesc

стручковый л.

cu păstăi cuvîntul este moldovenesc păstăios cuvîntul este romînesc

стручкообразный л.

în formă de păstaie cuvîntul este comun

стручок м.

păstaie cuvîntul este comun

струя ж.

şiroi cuvîntul este moldovenesc ţîşnitură cuvîntul este moldovenesc şuvoi cuvîntul este romînesc jet cuvîntul este romînesc

стряпать л.

a găti cuvîntul este moldovenesc a pregăti cuvîntul este romînesc

стряпня ж.

bucate gătite cuvîntul este comun

стрясти л.

a scutura cuvîntul este moldovenesc a zgîlţîi cuvîntul este moldovenesc a zdruncina cuvîntul este romînesc

стрястись л.

a se întîmpla cuvîntul este moldovenesc a avea loc cuvîntul este romînesc

студенеть л.

a se prinde cuvîntul este moldovenesc a se răci cuvîntul este moldovenesc a se închega cuvîntul este romînesc a îngheţa cuvîntul este comun

студенистый л.

ca răcitura cuvîntul este moldovenesc gelatinos cuvîntul este romînesc

студеный л.

tare rece cuvîntul este moldovenesc foarte friguros cuvîntul este comun

студень м.

răcitură cuvîntul este moldovenesc piftie cuvîntul este romînesc

студить л.

a lăsa să se răcească cuvîntul este comun

студия ж.

atelier cuvîntul este comun studio cuvîntul este comun

стужа ж.

ger cuvîntul este comun frig cuvîntul este comun

стук м.

bătaie (la ușă) cuvîntul este comun

стукач м.

turnător cuvîntul este moldovenesc denunţător cuvîntul este romînesc

стукачество с.

turnare cuvîntul este moldovenesc denunţare cuvîntul este romînesc

стукнуть л.

a pocni cuvîntul este moldovenesc a lovi cuvîntul este romînesc

стукотня ж.

ciocănit cuvîntul este moldovenesc bocăneală cuvîntul este moldovenesc țăcănit cuvîntul este romînesc

стукнуться л.

a se ciocni cuvîntul este moldovenesc a se lovi cuvîntul este romînesc

ступа ж.

piuă cuvîntul este comun

ступать л.

a călca uşor cuvîntul este comun a păşi cuvîntul este romînesc

ступень ж.

etapă cuvîntul este moldovenesc treaptă cuvîntul este comun fază cuvîntul este romînesc

ступить л.

a păşi cuvîntul este moldovenesc a călca cuvîntul este comun a pune piciorul cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "струбцина"

    Rusă

    Moldo/Română

    струбцина ж. струбцина

    crivală cuvîntul este moldovenesc cleşte de strâns cuvîntul este romînesc

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter