Rus - Moldo/Român

Cuvînt înainte

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: "Principatele Unite Moldova și Valahia". Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi "unificatori" că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

«Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul»

citiți-l complet

Dicționar

томиться л.

a fierbe înăbuşit cuvîntul este moldovenesc a lîncezi cuvîntul este moldovenesc a se chinui cuvîntul este comun a fierbe încet sub capac cuvîntul este romînesc a suferi cuvîntul este romînesc

томление с.

alean cuvîntul este moldovenesc dor cuvîntul este comun nostalgie cuvîntul este romînesc

томленый л.

înăbuşit cuvîntul este moldovenesc la capac (culin.) cuvîntul este romînesc

томно ч.

galeş cuvîntul este moldovenesc languros cuvîntul este romînesc

томность ж.

alean cuvîntul este moldovenesc dor cuvîntul este comun nostalgie cuvîntul este romînesc

томный л.

galeş cuvîntul este moldovenesc languros cuvîntul este romînesc

тон м.

sunet cuvîntul este moldovenesc culoare cuvîntul este moldovenesc nuanţă cuvîntul este romînesc ton cuvîntul este romînesc

тоненький л.

subţirel cuvîntul este comun

тонизировать л.

a înviora cuvîntul este moldovenesc a tonifia cuvîntul este romînesc

тонический л.

întăritor cuvîntul este moldovenesc tonifiant cuvîntul este romînesc tonic (lingv.) cuvîntul este comun

тонкий л.

zvelt cuvîntul este moldovenesc distins cuvîntul este moldovenesc rafinat cuvîntul este moldovenesc delicat cuvîntul este moldovenesc subtil cuvîntul este romînesc fin cuvîntul este romînesc suplu cuvîntul este romînesc perspicace cuvîntul este romînesc

тонкозернистый л.

mărunţel cuvîntul este moldovenesc cu granulaţie fină cuvîntul este romînesc

тонкость ж.

delicatețe cuvîntul este moldovenesc isteţime cuvîntul este moldovenesc amănunt cuvîntul este comun detaliu cuvîntul este romînesc agerime cuvîntul este romînesc fineţe cuvîntul este romînesc

тонкошерстный л.

cu lînă subţire cuvîntul este comun

тонуть л.

a se îneca cuvîntul este moldovenesc a se duce la fund cuvîntul este romînesc

тонюсенький л.

foarte subţire cuvîntul este moldovenesc foarte fin cuvîntul este romînesc

топание с.

tropăială cuvîntul este moldovenesc zdupăială cuvîntul este moldovenesc tropotit cuvîntul este romînesc

топать л.

a merge cuvîntul este moldovenesc a tropăi cuvîntul este moldovenesc a păși cuvîntul este romînesc a tropoti cuvîntul este romînesc

топинамбур м.

gulie cuvîntul este moldovenesc topinambur cuvîntul este moldovenesc nap-porcesc cuvîntul este romînesc

топить л.

a face focul (în sobă) cuvîntul este moldovenesc a topi cuvîntul este moldovenesc a lichefia cuvîntul este romînesc a încălzi cuvîntul este comun

топиться л.

a se îneca cuvîntul este moldovenesc a se duce la fund cuvîntul este romînesc

топка ж.

cuptor cuvîntul este moldovenesc vatră cuvîntul este moldovenesc topire cuvîntul este moldovenesc încălzire cuvîntul este comun sobă cuvîntul este romînesc lichefiere cuvîntul este romînesc încălzit cuvîntul este comun

топкий л.

mlăştinos cuvîntul este moldovenesc mocirlos cuvîntul este romînesc

топливо с.

de foc cuvîntul este moldovenesc combustibil cuvîntul este moldovenesc carburant cuvîntul este romînesc

топор м.

topor cuvîntul este moldovenesc secure cuvîntul este romînesc

топорик м.

bărdiţă cuvîntul este comun

топорище с.

toporişte cuvîntul este moldovenesc coadă de topor cuvîntul este comun

топорно ч.

ca din topor cuvîntul este moldovenesc grosolan cuvîntul este romînesc

топорный л.

butucănos cuvîntul este moldovenesc ca din topor cuvîntul este moldovenesc grosolan cuvîntul este romînesc

топорщить л.

a zbîrli cuvîntul este moldovenesc a arici cuvîntul este romînesc

топорщиться л.

a se zbîrli cuvîntul este moldovenesc a se arici cuvîntul este romînesc

топот м.

tropăit cuvîntul este moldovenesc tropot cuvîntul este romînesc

топтание с.

butucit cuvîntul este moldovenesc bătătorit cuvîntul este comun

топтать л.

a călca în picioare cuvîntul este comun

топтаться л.

a bate pasul pe loc cuvîntul este comun

топчан м.

laiţă cuvîntul este moldovenesc pat de lemn cuvîntul este moldovenesc

топырить л.

a răşchira cuvîntul este moldovenesc a crăcăna cuvîntul este moldovenesc a răscrăcăra cuvîntul este romînesc

топь ж.

bahnă cuvîntul este moldovenesc mlaştină cuvîntul este moldovenesc mocirlă cuvîntul este romînesc

торба ж.

torbă cuvîntul este moldovenesc turbincă cuvîntul este moldovenesc traistă cuvîntul este comun sac cuvîntul este romînesc tolbă cuvîntul este romînesc

торбочка ж.

săculeţ cuvîntul este moldovenesc trăistuţă cuvîntul este comun

торг м.

tîrg cuvîntul este moldovenesc întreprindere comercială cuvîntul este moldovenesc organizaţie de comerţ cuvîntul este romînesc piaţă cuvîntul este romînesc

торгаш м.

tîrgoveţ cuvîntul este moldovenesc negustor cuvîntul este romînesc

торгашество с.

tîrguire cuvîntul este moldovenesc precupeţie cuvîntul este moldovenesc negustorie cuvîntul este romînesc

торги н.

mezat cuvîntul este moldovenesc licitaţie cuvîntul este comun

торговать л.

a tîrgui cuvîntul este moldovenesc a face comerţ cuvîntul este romînesc

торговаться л.

a se tîrgui cuvîntul este moldovenesc a negocia cuvîntul este romînesc

торговец м.

tîrgoveţ cuvîntul este moldovenesc comerciant cuvîntul este romînesc

торговка ж.

precupeaţă cuvîntul este moldovenesc negustoreasă cuvîntul este romînesc

торговля ж.

tîrguială cuvîntul este moldovenesc comerţ cuvîntul este romînesc

торговый л.

de tîrguială cuvîntul este moldovenesc de comerţ cuvîntul este romînesc

Dicționar Rus - Moldo/Român

traduce

    traducere cuvint "тон"

    Rusă

    Moldo/Română

    автонарушитель м. автонарушитель

    infractor auto cuvîntul este moldovenesc contravenient auto cuvîntul este romînesc

    автономия ж. автономия

    autonomie cuvîntul este comun

    автохтон м. автохтон

    băştinaş cuvîntul este moldovenesc autohton cuvîntul este comun indigen cuvîntul este romînesc

    ацетон м. ацетон

    acetonă cuvîntul este comun

    баритон м. баритон

    bariton cuvîntul este comun

    батон м батон

    baton cuvîntul este moldovenesc franzelă cuvîntul este romînesc

    батончик м. батончик

    batonaş (de ciocolată,vanilie) cuvîntul este comun

    бетон м. бетон

    beton cuvîntul este comun

    бетон-пушка ж. бетон-пушка

    aparat de injectat beton cuvîntul este comun

    бетонирование с. бетонирование

    betonare cuvîntul este comun

    бетонолом м. бетонолом

    rangă de spart betonul cuvîntul este moldovenesc perforator pentru beton cuvîntul este romînesc

    бетономешалка ж. бетономешалка

    betonieră cuvîntul este comun

    бетононасос м. бетононасос

    pompă de beton cuvîntul este comun

    бетонопровод м. бетонопровод

    conductă pentru beton cuvîntul este comun

    бетоноукладчик м. бетоноукладчик

    turnător de beton cuvîntul este comun

    бетонщик м. бетонщик

    betonier cuvîntul este moldovenesc betonist cuvîntul este comun

    битумокартон м. битумокартон

    carton asfaltat cuvîntul este comun

    бретонцы н. бретонцы

    bretoni cuvîntul este comun

    бутон м. бутон

    boboc cuvîntul este moldovenesc pup (~ de floare) cuvîntul este romînesc bulbuc cuvîntul este romînesc

    бутоньерка ж. бутоньерка

    cheotoare cuvîntul este moldovenesc butonieră cuvîntul este comun încheietoare cuvîntul este romînesc

    дальтонизм м. дальтонизм

    daltonism cuvîntul este comun

    дальтоник м. дальтоник

    daltonist cuvîntul este comun

    детонирование с. детонирование

    detonare cuvîntul este comun

    железобетон м. железобетон

    beton armat cuvîntul este comun

    жетон м. жетон

    jeton cuvîntul este moldovenesc fisă cuvîntul este comun

    фронтон м. фронтон

    cerdac cuvîntul este moldovenesc fronton cuvîntul este romînesc

    гипертония ж. гипертония

    hipertonie cuvîntul este comun

    гипотония ж. гипотония

    hipotonie cuvîntul este comun

    густонаселенный густонаселенный

    cu multă populaţie cuvîntul este moldovenesc cu populaţie densă cuvîntul este romînesc

    камертон м. камертон

    camerton cuvîntul este comun

    картон м. картон

    carton cuvîntul este moldovenesc mucava cuvîntul este romînesc

    крестоносец м. крестоносец

    cruciat cuvîntul este comun

    крупнотоннажный л. крупнотоннажный

    de mare tonaj cuvîntul este comun

    метонимия ж. метонимия

    metonimie cuvîntul este comun

    моветон м. моветон

    mojicie cuvîntul este moldovenesc bădărănie cuvîntul este moldovenesc mitocănie cuvîntul este romînesc

    монотонно ч. монотонно

    monoton cuvîntul este comun

    монотонность ж. монотонность

    monotonie cuvîntul este comun

    перитонит м. перитонит

    peritonită cuvîntul este comun

    питон м. питон

    piton cuvîntul este comun

    полутон м. полутон

    semiton cuvîntul este comun

    понтон м. понтон

    ponton cuvîntul este comun

    понтонер м. понтонер

    pontonier cuvîntul este comun

    потоньше ч. потоньше

    mai subţire cuvîntul este moldovenesc mai fin cuvîntul este romînesc

    притон м. притон

    bordel cuvîntul este moldovenesc tripou cuvîntul este romînesc speluncă cuvîntul este romînesc

    простонародье с. простонародье

    gloată cuvîntul este moldovenesc prostime (peior.) cuvîntul este comun oameni din popor cuvîntul este romînesc

    простонать л. простонать

    a geme cuvîntul este moldovenesc a ofta cuvîntul este romînesc

    сверхтонкий л. сверхтонкий

    foarte subţire cuvîntul este moldovenesc ultrafin cuvîntul este romînesc

    светонепроницаемый л. светонепроницаемый

    mat cuvîntul este moldovenesc întunecat cuvîntul este comun opac cuvîntul este romînesc

    смертоносный л. смертоносный

    ucigător cuvîntul este moldovenesc aducător de moarte cuvîntul este comun

    стон м. стон

    oftat cuvîntul este moldovenesc suspin cuvîntul este romînesc

    стонать л. стонать

    a ofta cuvîntul este moldovenesc a suspina cuvîntul este romînesc

    толстоносый л. толстоносый

    năsos cuvîntul este moldovenesc nărtos cuvîntul este romînesc

    тон м. тон

    1. sunet cuvîntul este moldovenesc ton cuvîntul este romînesc
    2. culoare cuvîntul este moldovenesc nuanţă cuvîntul este romînesc

    тоненький л. тоненький

    subţirel cuvîntul este comun

    тонизировать л. тонизировать

    a înviora cuvîntul este moldovenesc a tonifia cuvîntul este romînesc

    тонический л. тонический

    1. tonic (lingv.) cuvîntul este comun
    2. întăritor cuvîntul este moldovenesc tonifiant cuvîntul este romînesc

    тонкий л. тонкий

    1. zvelt cuvîntul este moldovenesc suplu cuvîntul este romînesc
    2. delicat cuvîntul este moldovenesc fin cuvîntul este romînesc
    3. distins cuvîntul este moldovenesc rafinat cuvîntul este moldovenesc subtil cuvîntul este romînesc perspicace cuvîntul este romînesc

    тонкозернистый л. тонкозернистый

    mărunţel cuvîntul este moldovenesc cu granulaţie fină cuvîntul este romînesc

    тонкость ж. тонкость

    1. delicatețe cuvîntul este moldovenesc fineţe cuvîntul este romînesc
    2. isteţime cuvîntul este moldovenesc agerime cuvîntul este romînesc
    3. amănunt cuvîntul este comun detaliu cuvîntul este romînesc

    тонкошерстный л. тонкошерстный

    cu lînă subţire cuvîntul este comun

    тонуть л. тонуть

    a se îneca cuvîntul este moldovenesc a se duce la fund cuvîntul este romînesc

    тонюсенький л. тонюсенький

    foarte subţire cuvîntul este moldovenesc foarte fin cuvîntul este romînesc

    цветоножка ж. цветоножка

    pedicel cuvîntul este moldovenesc peduncul cuvîntul este romînesc

    утончено ч. утончено

    delicat cuvîntul este moldovenesc fin cuvîntul este romînesc subtil cuvîntul este romînesc

    утонченность ж. утонченность

    delicateţe cuvîntul este moldovenesc subtilitate cuvîntul este romînesc

    утонченный л. утонченный

    delicat cuvîntul este moldovenesc subtil cuvîntul este romînesc

    утончить л. утончить

    a subţia cuvîntul este comun

    утончиться л. утончиться

    a se subţia cuvîntul este comun

    застонать л. застонать

    a geme cuvîntul este moldovenesc a suspina cuvîntul este romînesc

    затонуть л. затонуть

    a se scufunda cuvîntul este comun

    золотоносный л. золотоносный

    aurifer cuvîntul este comun

    - Cuvintele evidențiate sînt moldovenești

    - Cuvintele evidențiate sînt românești

    - Cuvintele evidențiate sînt comune

    Dacă ați observat lipsa unor cuvinte în dicționar, vă rugăm să ne informați

    Система Orphus

    Ați găsit vreo greșeală în text? Selectați-o și faceți click ctrl+enter